4 copii, inclusiv un bebeluș de 11 luni, au fost găsiți în viață în jungla columbiană, după ce, acum aproape 3 săptămâni, avionul în care se aflau s-a prăbușit

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Un avion s-a prăbușit în jungla Columbiană în urmă cu mai bine de două săptămâni. Au fost găsiți supraviețuitorii accidentului aviatic.

Patru copii indigeni din Columbia au fost găsiți în viață - la mai bine de două săptămâni după ce avionul în care călătoreau s-a prăbușit în jungla deasă, scrie Sky News.

Printre cei salvați s-a numărat un bebeluș de 11 luni, precum și copii de patru, nouă și 13 ani.

Avionul - un Cessna 206 - transporta șapte persoane când a emis o alertă din cauza unei defecțiuni a motorului, la primele ore ale zilei de 1 mai.

Președintele Gustavo Petro a spus că descoperirea s-a datorat „căutărilor” din partea armatei și a descris vestea drept „o bucurie pentru țară”.

Trei adulți, inclusiv pilotul, au murit în urma impactului, iar trupurile lor au fost găsite în interiorul avionului.

Informațiile preliminare de la autoritatea de aviație civilă columbiană, care a coordonat eforturile de salvare, sugerează că cei mici au ieșit din avion și au mers prin pădurea tropicală pentru a găsi ajutor.

Salvatorii, sprijiniți de câini, au găsit anterior fructe aruncate pe care le mâncau copiii pentru a supraviețui, precum și adăposturi improvizate.

La operațiunile de salvare au participat avioane și elicoptere atât din partea armatei Columbiei, cât și din partea forțelor aeriene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel