Numărul persoanelor care au părăsit Ucraina de la începerea invaziei militare ruse a depăşit 2,5 milioane, a anunţat vineri Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), informează DPA.
Potrivit datelor ONU, peste 1,5 milioane de oameni au plecat din Ucraina spre Polonia, aproximativ 225.000 spre Ungaria, 176.000 spre Slovacia şi 282.000 spre alte ţări europene.
În Germania, poliţia federală a afirmat că în jur de 110.000 de oameni au sosit din Ucraina după data de 24 februarie, mulţi dintre ei traversând Polonia.
Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, circa 116.000 de cetăţeni non-ucraineni se află printre cei care au părăsit Ucraina în ultimele două săptămâni.
Aflat vineri într-o vizită de câteva ore la Bucureşti, vicepreşedintele SUA Kamala Harris a lăudat răspunsul umanitar al României la criza refugiaţilor ucraineni. "Vă mulţumesc din partea Statelor Unite ale Americii. România a fost extraordinară în generozitatea şi curajul arătate în acest moment", a spus Harris, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis. Ea a adăugat că "o lume întreagă" a văzut sprijinul pe care românii l-au oferit refugiaţilor.
După primul val de oameni plecaţi din Ucraina din cauza războiului, va urma cel mai probabil un al doilea val, format din refugiaţi mai vulnerabili, a atras atenţia directorul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, potrivit căruia marţi sau miercuri se va depăşi pragul de două milioane de refugiaţi.
Dacă războiul continuă, vom începe să vedem oameni care nu au resurse şi conexiuni”, a spus marţi Grandi într-o conferinţă de presă la Oslo, în Norvegia, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
„Aceasta va însemna o situaţie mai complexă pe care vor trebui să o gestioneze statele europene şi va fi nevoie de o solidaritate şi mai mare din partea tuturor din Europa şi din afara ei”, a mai atras atenţia Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi.
De la invadarea Ucrainei de către Rusia și până în 8 martie, la ora 24.00, au intrat în România 319.969 de cetăţeni ucraineni şi au ieşit 234.369 cetăţeni ucraineni. Asta înseamnă că acum se află în țara noastră 85.600 de ucraineni.
În țările care se învecinează cu Ucraina, refugiații pot rămâne în centre de primire dacă nu au prieteni sau rude la care să rămână. Acolo li se oferă hrană și îngrijire medicală.În România, Guvernul a aprobat un pachet de soluții pentru a le asigura copiilor ucraineni, dar și părinților și bunicilor lor condiții de viață cât mai bune pe perioada în care vor sta în România, conform Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu