19 jurnaliști au fost arestați! EFJ: BRUTALITATE ȘI VIOLENȚĂ

Cel puțin 19 jurnaliști au fost arestați în timpul alegerilor prezidențiale din Belarus, dar și a protestelor din țară.

Cel puțin 19 jurnaliști au fost arestați în timpul acoperirii informative a alegerilor prezidenţiale din Belarus şi a protestelor desfăşurate duminică în această ţară, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres. Federaţia Europeană a Jurnaliştilor a semnalat faptul că asupra unor jurnaliști a fost aplicată chiar și violența.


Mai mult, potrivit unui comunicat  emis de Asociaţia Belarusă a Jurnaliştilor, la sfârşitul săptămânii trecute activitatea ziariştilor în Belarus a fost marcată de brutalitate şi restricţii.

EFJ afirmă și că  domiciliile mai multor jurnalişti au fost percheziţionate de poliţie, conexiunea la internet a fost oprită pentru a zădărnici comunicaţiile şi mai mulţi ziarişti au fost expulzaţi ilegal din colegiile electorale.

Trei ziariști ai postului rus Dozhd, ar fi fost arestați cu brutalitate, iar fotograful agenţiei Associated Press Mstislav Cernov ar fi fost lovit crunt. Și un corespondent al portalului Meduza Maksim Solopov ar fi fost bătut iar la ora unu dimineaţa a încetat să mai răspundă la telefon, potrivit EFJ.

Ziariştii independenţi belaruşi trăiesc de ani o presiune constantă, arestări şi hărţuiri. Solicităm liderilor europeni să condamne energic aceste încălcări ale libertăţii de informare, afirmă într-un comunicat secretarul general al EFJ, Ricardo Gutierrez.

De la începutul acestui an Asociaţia Belarusă a Jurnaliştilor a semnalat 130 de încălcări ale drepturilor ziariştilor în această ţară.
După închiderea urnelor şi publicarea rezultatelor alegerilor care arată un rezultat foarte bun pentru Alexandr Lukaşenko, opoziţia, care consideră că alegerile au fost fraudate, a protestat în stradă. În timpul manifestațiilor s-a recurs la violenţă împotriva protestatarilor opoziţiei şi a ziariştilor care filmau evenimentele, mai notează EFJ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel