16 persoane implicate într-un accident produs pe DN 17

Un număr de 16 persoane au fost implicate, luni, într-un accident produs pe DN 17, între localităţile Baţa şi Ciceu Mihăieşti, între un microbuz şi două autoturisme, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud. 

Accidentul a fost anunţat la 112 în jurul orei 13,40. La faţa locului au fost mobilizate echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ). Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, echipajele de intervenţie au identificat 16 pasageri implicaţi în accident, dintre care patru au fost transportaţi la spital. 

"La spital au fost transportate patru victime, toate de sex feminin: o victimă în vârstă de 56 ani cu fractură de membru superior stâng, o victimă de 67 ani cu atac de panică şi două victime de 36 şi respectiv 65 ani cu traumatisme toracice. Au fost stabilizate şi transportate la spital pentru investigaţii suplimentare de specialitate", a precizat Păcurar. Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia pe DN 17, în zona în care s-a produs accidentul, se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel