154 de persoane reţinute după 450 de percheziţii într-un dosar de trafic de persoane, criminalitate informatică şi trafic de droguri

În urma operaţiunii de ieri, 24 noiembrie, derulată de Poliţia Română şi D.I.I.C.O.T., pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată, 154 de persoane au fost reţinute şi 36 au fost plasate sub control judiciar.

La cele peste 450 de locaţii percheziţionate, au fost descoperite peste 30 de kilograme de cannabis, cocaină, substanţe psihoactive, peste 300 de telefoane mobile, 9 sisteme informatice, 14 laptopuri, 2 staţii emisie-recepţie, un dispozitiv de skimming, 60 de drone cu cameră video, peste 500 de parfumuri, 500 de grame de bijuterii, peste 550.000 de euro şi 440.000 de lei.

VIDEO:

La data de 24 noiembrie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 47 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de persoane şi minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranţi, criminalitate informatică, trafic de droguri şi infracţiuni contra patrimoniului cu consecinţe deosebit de grave.

În cadrul operaţiunii, au fost puse în executare 457 de percheziţii domiciliare şi 367 de mandate de aducere.

În urma activităţilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor: 30.805 grame de cannabis, 19 grame de cocaină, 12 grame de amfetamină, 60 de comprimate XTC, 181 de grame de substanţă pulverulentă, cu efect psihoactiv, 1.880 de grame de alte substanţe psihoactive, 2 culturi (51 de plante) de cannabis, 378 de seminţe de cannabis, 13 ţigarete confecţionate artizanal, 100 de timbre LSD, 38 de comprimate de ecstasy, 124 de comprimate diverse, 1.178 de pliculeţe cu diferite substanţe, 16 recipiente cu diferite substanţe, instalaţii pentru culturi de cannabis, 48 de grindere, 40 de cântare de precizie şi o râşniţă.

De asemenea, au fost indisponibilizate 2 autoturisme de lux, 333 de telefoane mobile, 129 de cartele SIM, 9 sisteme informatice, 14 laptopuri, 8 tablete, 7 hard-disk-uri, 23 de medii de stocare, 2 staţii emisie-recepţie, un dispozitiv de skimming, o fantă de bancomat, un suport optic, 60 de drone cu cameră video, 574 de parfumuri, 840 de articole vestimentare, 7.300 de ţigarete, 3 arme neletale, 28 de bile de cauciuc, 4 butelii de aer comprimat, un cartuş, 15 carduri bancare, 500 de grame de bijuterii, 3.822 de dolari, 410 lire sterline, 559.215 euro, 442.022 de lei, diverse arme albe şi înscrisuri.

În urma probatoriului administrat, în cadrul dosarelor penale, 154 de persoane au fost reţinute, 36 au fost plasate sub control judiciar, iar 2 persoane au fost predate, în baza mandatelor europene de arestare, autorităţilor emitente, informează IGPR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel