15 cetăţeni străini, ascunşi printre anvelope, găsiți la vama cu România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au depistat, cincisprezece cetăţeni din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera cu statul vecin ascunşi într-un automărfar încărcat cu anvelope.

Aseară, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, anvelope auto, pe ruta România - Franţa, se arată într-un comunicat de presă. 

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, deasupra anvelopelor, cincisprezece cetăţeni străini.

Cine erau pasagerii 

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Vărşand pentru cercetări, unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din doisprezece adulţi şi trei minori, cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 14 şi 26 de ani.

Tinerii au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge ilegal în vestul Europei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru a stabili întreaga activitate infracţională, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel