124 de rromi, repatriaţi din Franţa, au ajuns pe aeroportul Timişoara

[] []

20 aug 2010 / 23:37
Salveaza PDF Comentarii
tigani
tigani

124 de rromi, care s-au repatriat din Franţa în mod voluntar, au ajuns pe aeroportul internaţional din Timişoara, în jurul orei 18:00.

Unii dintre eu au fost aşteptaţi de rude şi prieteni, iar pentru cei care nu sunt din localitate au fost puse la dispoziţie autobuze, de către Prefectură, care îi vor duce de la aeroport la Gara de Nord.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Timiş, Daniela Fetescu, a declarat că în cadrul şedinţei comitetului interinstituţional a fost luată decizia ca, la sosirea în ţară, să fie verificate actele tuturor romilor repatriaţi voluntar din Franţa, iar împotriva celor care sunt în evidenţele Poliţiei să se ia măsurile legale.

Citeşte şi: Primul lot de rromi a sosit în ţară, ieri după-amiază

Parlamentar francez: Atitudinea Franţei în privinţa romilor, “periculoasă, iresponsabilă şi condamnabilă”

Traian Băsescu înţelege Franţa, dar doreşte o soluţie convenabilă în problema rromilor

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24