Peste 12.000 de elevi care învaţă în Sectorul 3 vor primi burse în semestrul al doilea, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.
Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat, în şedinţa din 29 martie, cuantumul şi numărul burselor acordate elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, pentru semestrul al II-lea al anului şcolar 2016-2017. În urma adoptării acestei hotărâri, 12.271 de elevi care învaţă în Sectorul 3 vor primi burse de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social.
Din numărul total de burse, 8.362 sunt pentru învăţământul primar şi gimnazial, iar 3.909 pentru învăţământul liceal, relevă sursa citată. Pentru elevii ciclului primar şi gimnazial sunt 672 de burse de performanţă de 200 de lei lunar, 5.659 de burse de merit de 100 de lei lunar, 191 de burse de studiu pentru ciclul gimnazial de 150 de lei lunar şi 1.840 de burse de ajutor social de 150 de lei. Pentru elevii din ciclul liceal au fost acordate: 52 de burse de performanţă de 400 de lei lunar şi 655 de burse de ajutor social în cuantum de 300 lei lunar. Pentru elevii din ciclul liceal care nu au domiciliul în Sectorul 3 sunt 1.468 de burse de merit de 200 de lei lunar şi 275 de burse de studiu în cuantum de 300 de lei lunar.
Referitor la elevii din ciclul liceal cu domiciliul în Sectorul 3 au fost aprobate: opt burse de merit de 1.000 de lei pentru aceia care au absolvit anul şcolar 2015-2016 cu media generală 10, precum şi 1.281 de burse de merit de 400 de lei lunar şi 170 de burse de studiu de 400 de lei lunar. Primăria Sectorului 3 precizează că acordă aceste burse, în conformitate cu metodologia în vigoare şi în baza solicitărilor unităţilor de învăţământ din sector, pentru recunoaşterea rezultatelor bune în procesul educaţional, dar şi pentru sprijinirea elevilor cu probleme de sănătate sau cu venituri mici în familie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu