11 persoane din Afganistan, Iran şi Somalia, găsite într-un imobil nelocuit

Poliția de frontieră - fotografie cu rol ilustrativ
Poliția de frontieră - fotografie cu rol ilustrativ
 

Unsprezece cetăţeni din Afganistan, Iran şi Somalia au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră într-un imobil nelocuit, aflat în construcţie, la marginea localităţii Girişu de Criş, judeţul Bihor, ei declarând că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, scrie Agerpres.

"În data de 15.11.2019, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Girişu de Criş au desfăşurat o acţiune de prevenire pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 08,30, în localitatea de frontieră Girişu de Criş au fost depistate într-un imobil nelocuit, aflat în construcţie, unsprezece persoane. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost preluate şi transportate la sediul instituţiei, pentru cercetări", informează un comunicat transmis sâmbătă Agerpres de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, Iran şi Somalia - opt bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, precum şi un minor de 17 ani. Aceştia au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări

O acţiune similară au desfăşurat vineri şi poliţiştii de frontieră de la SPF Nădlac, judeţul Arad, în urma căreia au depistat în zona de competenţă nouă persoane din Turcia şi Irak care încercau să treacă ilegal în Ungaria.

"În cadrul unei acţiuni comune cu autorităţile maghiare, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat nouă persoane - 3 bărbaţi, 2 femei şi 4 copii - care intenţionau să treacă fraudulos în ţara vecină. Aceştia sunt cetăţeni din Turcia şi Irak, adulţii au vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, iar minorii între 2 şi 11 ani. Şi în acest caz, cei în cauză, solicitanţi de azil în ţara noastră, au declarat că aveau ca destinaţie finală un stat din vestul Europei", se menţionează în comunicat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel