1 MAI. Tichete de vacanță pentru angajați. Ce sume primesc românii

Descriere foto:

3.000 de firme şi instituţii publice le vor acorda anagajaților tichete de vacanţă de 1 Mai, conform estimărilor realizate de o societate emitentă de carduri şi tichete de beneficii pentru salariaţi.

"Vacanţa prelungită de Paşte şi 1 Mai aduce o dublă oportunitate pentru angajaţi şi angajatori, care pot oferi atât tichete cadou, cât şi tichete de vacanţă, beneficiind de scutiri de impozite şi taxe salariale şi patronale. 14.000 de companii vor oferi anul acesta angajaţilor tichete cadou de Paşte, în timp ce 3.000 de companii şi instituţii publice le vor acorda şi tichete de vacanţă de 1 Mai. Anul trecut, mai mult de 12.000 de companii au acordat angajaţilor tichete cadou Edenred în perioada sărbătorilor de Paşte unui număr de aproximativ 500.000 de angajaţi. În vacanţa de 1 Mai 2018, 2.000 de companii şi organizaţii, precum şi instituţii publice, au oferit tichete de vacanţă emise de Edenred către 200.000 de angajaţi", susţin reprezentanţii Edenred România.

Vezi și: Tichete cadou de Paşte pentru angajați. La ce valoare se ridică

Tichete de vacanță de 1 Mai

 

În ceea ce priveşte tichetele de vacanţă, acestea au reprezentat beneficiul extrasalarial cu cea mai mare rată de creştere în ultimii ani, permiţând angajatorilor să investească direct în sănătate şi wellness pentru angajaţi şi, deci, în productivitatea acestora. Companiile private pot oferi anual angajaţilor tichete de vacanţă cu o valoare maximă echivalentă cu până la 6 salarii minime brute pe economie. Instituţiile publice pot oferi anual angajaţilor tichete de vacanţă cu o valoare maximă de 1.450 de lei anual.

Valoarea tichetelor de vacanţă este deductibilă şi scutită de taxe sociale salariale şi patronale, fiind supusă doar impozitului pe venit salarial, de 10%. 


Te-ar putea interesa



Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27