ZODIAC. Femeile Raiului. Au suflet divin

Despre unele semne zodiacale se spune că au suflet divin.

Rac

Bunătatea întruchipată, această femeie nu poate face decât binele. Nu e capabilă să dorească răul cuiva sau să provoace suferință. Este foarte sensibilă la nevoile celorlalți și face tot ce îi stă în putință că să le ușureze viața, asta deși de multe ori înseamnă chiar să și-o îngreuneze pe a ei. Niciun sacrificiu nu e prea mare din punctul ei de vedere.  

Balanță

Femeia din zodia Balanței este pusă numai pe fapte bune. Ea ar vrea să împace pe toată lumea, să restabilească ordinea mondială. Nu e invidioasă, nu caută confortul sau în detrimentul altora. Ba chiar este foarte săritoare și le va oferi ajutorul fără că cei din jur să li-l solicite. Datorită ideilor și inteligenței pe care le deține, femeia Balanță are capacitatea de a face foarte mult bine umanitățîi, de aceea își merită locul în Rai.

[citeste si]

Vărsător

Veselă și spontană, femeia din zodia Vărsător are un suflet bun și o inima generoasă. E una dintre cele mai altruiste persoane, care și-ar da și haina de pe ea dacă ar face astfel un bine cuiva. Îi place foarte mult să ajute, iar cei care o cunosc îi apreciază mult această atitudine pozitivă. Face mereu glume și reușește să destindă atmosfera acolo unde se duce. E dulce și plăcută, iar prezența ei binedispune pe toată lumea, notează elle.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel