EXCLUSIV  Ziua lui Ceaușescu, "marcată" de Klaus Iohannis

Astăzi, 26 ianuarie, se împlinesc 30 de ani de la inaugurarea Palatului Prezidențial și al Palatului Muzeal de la Cotroceni. Senatorul Marius Marinescu a marcat momentul cu o serie de declarații pentru DC News.

”Evenimentul a fost organizat în cinstea tovarășului Nicolae Ceaușescu, care își serba atunci ziua de naștere. Actualmente, Palatul Prezidențial, cunoscut drept Palatul Cotroceni, este locul de muncă al președintelui Klaus Werner Iohannis. Având în vedere însemnătatea acestui edificiu, președintele ar trebui să marcheze în fiecare an data inaugurării. Ca o ironie a sorții, acesta ar coincide cu comemorarea lui Nicolae Ceaușescu, născut la 26 ianuarie 1918.

Povestea primului Palat Cotroceni


Primul palat de la Cotroceni, năruit la cutremurul din 1977, a fost construit în timpul domniei Regelui Carol I. Destinația construcției, terminată în 1896, era aceea de reședință pentru cuplul princiar Maria și Ferdinand. Inițial, pe acest amplasament, Șerban Cantacuzino, domnitorul Țării Românești, ridicase o mănăstire în 1679. Lăcașul de cultură a fost demolat parțial după circa două secole, pentru a face loc reședinței princiare. Pe ruinele vechiului palat distrus în întregime de seismul din 1977, în dealul Cotrocenilor s-au ridicat două clădiri monumentale păstrându-se arhitectura vechiului palat regal. Una dintre clădiri este destinată administrației prezidențiale, iar în cealaltă este amenajat un muzeu de istorie.

Menirea Palatului Cotroceni nu era doar aceea de loc de muncă pentru președintele României, ci și de rezidență prezidențială, după modelul Casei Albe din Washington, D.C. sau al Palatului Élysée din Paris. Ca atare, domnul președinte Iohannis ar putea să stabilească reședința la Palatul Cotroceni. În felul acesta ar da o mai mare greutate celei mai înalte funcții din stat, ar reduce cheltuielile și ar beneficia de o securitate sporită. 

Pe lângă toate acestea, suprafața generoasă a locului de circa 29 ha permite amenajarea unui teren de tenis și a altor facilități, pentru relaxarea președintelui. Acolo exista deja un heliport care poate fi folosit pentru deplasările președintelui cu elicopterul la Sibiu, Neptun sau către stațiunile montane de ski.

Oaspeți de rangul I


După cum se știe, președintele locuiește în cartierul Primăverii, din București, în vila Lac 3, vilă în care a locuit și dictatorul Gheorghe Gheorghiu-Dej, până la decesul său din 19 martie 1965. În timpul lui Ceaușescu, în vilă erau găzduiți președinții dictatori veniți în vizite oficiale. Pe acolo au trecut Gaddafi, Mubarak, Saddam Hussein, Mobutu Sese Seko și alții. Șefii statelor prietene, considerați oaspeți de rangul I, ca Richard Nixon, Charles de Gaulle sau Mihail Gorbaciov, erau cazați în vila Lac 1, din vecinătate.

Întorcându-ne la noile edificii de la Cotroceni, inaugurate la 26 ianuarie 1989, este important de amintit că palatul muzeal urma să o găzduiască pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în timpul vizitei oficiale pe care aceasta ar fi urmat să o desfășoare în România, în 1990, la invitația președintelui Ceaușescu.

Detalii puteți găsi în volumul Palate, vile și cabane folosite de conducătorii României, al cărei coautor sunt, alături de domnii: General Adrian Eugen Cristea și Mihai Mitrean și de colonelul Mihai Bartoș. Vreau să menționez că domnul Adrian Eugen Cristea a fost șeful securității lui Ceaușescu, iar domnul Mitran a răspuns de presă, ambii find prezenți la ceremonia de inaugurare din 26 ianuarie 1989. Domnul colonel Bartoș a coordonat lucrările de construire a Casei Republicii și a imobilelor folosite de președintele Ceaușescu.

Conform sondajelor de opinie, Nicolae Ceaușescu este cel mai apreciat șef de stat al României din ultima sută de ani”, a spus Marius Marinescu în exclusivitate pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel