Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat miercuri că este esenţial să se asigure dotarea şi înzestrarea Armatei şi a atras atenţia că fondurile destinate acestui domeniu trebuie să fie folosite în mod eficient.
"Este esenţial să se asigure dotarea şi înzestrarea necesare atingerii standardelor care caracterizează o armată modernă şi puternică. În baza acordului pe care l-am propus la începutul mandatului meu de preşedinte şi care a fost încheiat între liderii partidelor politice din România pentru prima dată după 1989, are alocaţi 2% din PIB pentru cheltuieli militare începând chiar cu acest an. Aproape 35% din acest buget reprezintă fonduri destinate achiziţionării de echipamente majore. Am creat, aşadar, premisele ca acest nivel de finanţare să se menţină pe o perspectivă de cel puţin 10 ani. Astfel, procesul de planificare strategică se poate baza pe un minimum de predictibilitate. Atrag, însă, atenţia că aceste fonduri trebuie folosite în cel mai eficient mod, iar Guvernul, conducerea Ministerului Apărării Naţionale şi conducerea Armatei României au obligaţia de a-şi asuma cu toată seriozitatea această responsabilitate", a declarat şeful statului la ceremonia militară care s-a desfăşurat în Parcul Carol cu ocazia Zilei Armatei României.
El a susţinut şi că în prezent "privim mai încrezători spre viitor" ca urmare a statutului legitim al României în cadrul NATO şi al UE şi a solidităţii Parteneriatului strategic cu SUA, pe care l-a catalogat "valoros, eficient şi pragmatic".
"Toate acestea ne conferă stabilitatea şi securitatea necesare într-un mediu internaţional complex, dinamic, cu provocări şi ameninţări multiple şi de foarte multe ori impredictibile. Tocmai de aceea subliniez din nou necesitatea creării unei stări de echilibru între componenta de prevenire şi anticipare, pe de-o parte, şi mecanismele de combatere a riscurilor şi ameninţărilor, pe de altă parte. Este, aşadar, cu atât mai important ca Armata României să aibă o coordonare optimă, iar militarii săi să atingă un nivel din ce în ce mai crescut de profesionalizare", a adăugat Iohannis.
Şeful statului a arătat că luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz şi făurirea României Mari reprezintă repere simbolice ale istoriei.
"Sărbătorim Ziua Armatei României într-un an cu o semnificaţie specială: împlinirea unui secol de la eroicele lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917, un moment de referinţă al Primului Război Mondial, care a demonstrat determinarea şi puterea de sacrificiu a Armatei Române. În acelaşi timp, ne mai despart doar câteva luni de 2018, când vom celebra Centenarul făuririi României Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi în final a Transilvaniei cu patria mamă. Armata României este indisolubil legată de aceste repere simbolice ale istoriei noastre, prin rolul esenţial pe care l-a avut în consolidarea statului român modern şi a identităţii naţionale", a spus Iohannis.
Şeful statului a mai arată că "cei care au purtat şi poată haina militară au o contribuţie cel puţin la fel de importantă în societate şi prin capacitatea de a reprezenta adevărate exemple de devotament, de pricepere şi de profesionalism".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu