Zidane, demisie de la Real Madrid. Cutremur în fotbal

Zinedine Zidane
Zinedine Zidane

Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, a anunțat într-o conferință de presă că demisionează de la Real Madrid. Alături de el a fost și președintele Florentino Perez.

„Am luat decizia de a pleca și de a nu mai fi antrenorul lui Real în sezonul viitor. Nu voi antrena în sezonul viitor. Nu caut altă echipă. Am vorbit cu președintele și i-am explicat. Este un moment straniu, dar e important. Trebuia să fac asta. Așa e mai bine pentru toți. Echipa trebuie să câștige, iar eu am nevoie de o schimbare. Am nevoie de un alt discurs, altă metodologie și de aceea am luat decizia asta.

Trebuie o schimbare și am luat decizia de a nu mai continua începând cu noul sezon.Cum a zis și președintele, pot reveni. Madrid mi-a dat totul. Voi fi aproape de acest club mereu. Pentru mulți nu are sens, dar are pentru mine. E momentul unei schimbări. Și pentru jucători e la fel. După trei ani este decizia adecvată. Vreau să mulțumesc fanilor. Mereu m-au sprijinit. Le mulțumesc tuturor de la acest club.E un club care are o exigență foarte mare. Aici lumea dă totul. Au fost momente frumoase, dar și momente grele. Asta te face să gândești. Eu cred că și jucătorii au nevoie de schimbare", a spus Zidane.

„E decizia mea"

„Se ajunge la un moment în care te întrebi 'Ce să le cer mai mult?' E momentul ca ei să audă un alt discurs, ca să câștige din nou. Și jucătorii știu că plec. Nu am vorbit cu fiecare jucător, dar lotul știe. Am vorbit cu Sergio Ramos, căpitanul.

E decizia mea. Poate greșesc, dar așa gândesc acum. Dacă nu văd clar că vom continua să câștigăm, atunci e momentul în care mai bine schimb. Nu vreau să fac prostii. Nu vreau să vorbesc despre lot și despre schimbări la nivelul lotului. Jucătorii și-au demonstrat valoare. Nu trebuie să vorbesc despre ce urmează pentru echipă.", a mai adăugat Zinedine Zidane în conferința de presă, potrivit GSP.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel