Luni, 13 aprilie 2016, este o zi istorică pentru românii sufocați de datorii la bănci. Legea dării în plată a primit 207 voturi favorabile în cadrul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor. Este victoria deputatului Daniel Zamfir în fața abuzurile strigătoare la cer ale băncilor, în fața cinismul lor și fața lipsei lor de cel mai mic respect față de oameni.
"Oameni buni, AM REUŞIT!!! Legea dării în plata a fost votată! V-am promis încă de anul trecut, că pentru a trece legea asta voi pune la bătaie tot ce am mai bun în mine, ENERGIE, FORŢĂ, SUFLET! Şi am făcut-o! N-aş fi reuşit fără implicarea şi sprijinul total al prof. Piperea, care s-a dovenit a fi un partener ireproşabil. N-aş fi reuşit nici fără sprijinul colegilor din PNL, cărora le mulţumesc, cum le mulţumesc public şi colegilor de la PSD, ALDE, UNPR şi UDMR care n-au cedat presiunilor uriaşe care s-au făcut în toată această perioadă şi au făcut posibilă adoptarea legii. Nu în ultimul rând mulţumesc şi celor care au rezistat pe baricade până la final, care au crezut până în ultima clipă că BINELE va învinge până la urmă. Voi mi-aţi dat, dragi prieteni, forţă şi energia să duc până la capăt această bătălie!", a spus Daniel Zamfir.
Întrebat de DC News ce s-ar mai putea întâmpla rău de acum înainte privind Legea dării în plată, deputatul ne-a spus: "După părerea mea, este clar că băncile nu vor sta cu mâinile în sân, dar nu pot întoarce acum situația. De-acum înainte, băncile vor trebui să împartă riscul cu clienții. Nu le văd stând cu mâinile în sân. Vor încerca în continuare să manipuleze și să șantajeze. Bancherii spuneau că din cauza Legii dării în plată, tinerii nu vor mai avea posibilitatea să ia Prima Casă. Iată că am exclus acest program din aplicarea legii".
"Am găsit o declarație de anul trecut a domnului Rădulescu de la BNR care spunea că este o problemă cu programul Prima Casă... în sensul că dezechilibrează piața. Muntele acesta de ipocrizie care se cheamă BNR, în această perioadă, nu a făcut altceva decât să sperie populația. Este inadmisibil să spui că Darea în plată este cel mai sever risc sistemic pe care l-au depistat din 1989 și până acum. Am cerut, de la tribuna Parlamentului, să se înceteze cu manipulările și presiunile publice. Nu se poate să ameninți în acest hal! Am cerut ca oamenii sufocați de datorii să fie lăsați să-și aleagă felul în care vor să trăiască", ne-a mai spus Daniel Zamfir.
[citeste si]
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri modificările la proiectul legii dării în plată, în urma cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, cu 207 voturi "pentru", unul împotrivă și o abținere.
Cele mai importante modificări vizează eliminarea din proiectul de lege privind darea în plată a programului "Prima Casă" și ridicarea plafonului celor cu credite de nevoi personale cu ipotecă la 250.000 de euro. O altă modificare prevede că legea se aplică și în cazul persoanelor care au fost executate silit.
Potrivit proiectului adoptat miercuri, nu pot beneficia de prevederile sale cei care au fost condamnați printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.
Legea dării în plată stipulează că persoanele cu credite de locuințe își pot ceda bunurile ipotecate către bănci dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor.
Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu