USL ia în calcul să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la boicotul organizat de PDL la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, a declarat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precizând că șeful statului a primit un număr mult mai mare împotriva reprezentării românilor, comparativ cu cel înregistrat la câștigarea mandatului.
Potrivit președintelui Camerei Deputaților, USL”ia în calcul să facă sesizare la Curtea Constituţională pentru necontituţionalitatea boicotului din partea PDL. Avem o situţie inedită în România, în Europa, din 1945 până acum. Un preşedinte al unui stat european care se duce la masa bogaţilor şi apără interesele României nu mai e reprezentantul românilor, el nu mai are legitimitatea morală. Suntem într-o situaţie puţin delicată. Preşedintele României a primit mai multe voturi împotriva reprezentării cetăţenilor români decât atunci când a câştigat mandatul", a afirmat social-democratul Valeriu Zgonea.
În concordanță cu ceea ce a declarat premierul Victor Ponta, luni dimineață, și președintele camerei Deputaților a arătat că Parlamentul va respecta decizia Curții Constituționale în acest caz.
"Deocamdată aşteptăm decizia Biroului Electoral Central, eu nu pot să fac supoziţii, apoi vedem opinia Curţii Constituţionale. Parlamentul va respecta Curtea Constituţională şi decizia ei şi va proceda în consecinţă", a declarat Zgonea, care consideră că Traian Băsescu are ”obligația morală” să-și dea demisia, în condițiile în care opt milioane de români nu-l mai doresc pe cel care îi ”dezbină”.
"În Europa, parlamentari, miniştri, şefi de state şi-au dat demisia pentru lucruri mult mai minore decât atât. Pentru prima dată din 1990, 8 milioane de oameni vin să gonească din viaţa politică pe cel care îi dezbină. Nu văd pe cine mai reprezintă Băsescu, din păcate pentru politica românească şi pentru noi. Criza politică va continua. Este obligaţia morală a lui Traian Băsescu să îşi dea demisia", a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, susținând că este onorat de cetățenii acestei țări care au demonstrat că sunt la fel de credibili şi de europeni ca oricine cetăţean al UE.
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, crede ”cu tărie că astăzi Traian Băsescu nu mai reprezintă pe nimeni".
În același context, premierul Victor Ponta a declarat luni dimineață: "Nu se pune problema de constestat, pentru că nu s-a luat nicio decizie, USL îşi va spune punctul de vedere, în vederea adoptării unei decizii de către CC. Ceea ce eu pot să vă spun ca preşedinte USL şi prim-ministru este faptul că decizia Curţii Constituţionale va fi respectată şi implementată în totalitate de către Guvern", a precizat Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu