Valeriu Zgonea a declarat, marţi, că aceia care critică bugetul Camerei "au tocat ani de zile banii publici fără bun simţ", iar sub conducerea sa, la Cameră a fost implementat cel mai amplu proces de reducere a cheltuielilor.
"Avem colegi care azi s-au trezit, atunci când vin ei, la 11 - 11 şi jumătate în Parlament, că dimineaţa le e greu, că de ani de zile facem risipă în Parlament. Şi acei colegi care au tocat ani de zile bani publici ai acestei instituţii fără bun simţ şi vorbesc de anii de criză în care preşedintele statului şi Guvernul au tăiat salariile şi pensiile şi în care bugetul Camerei era de 270-250 milioane de lei la 334 de parlamentari şi 2000 de angajaţi", a afirmat Zgonea, într-o conferinţă de presă.
Zgonea a spus că bugetul Camerei propus pentru 2014 este de 235,8 milioane de lei la 407 parlamentari, cu 78 mai mulţi ca în legislatura trecută.
"Am implementat în acest an cel mai amplu proces de reducere a cheltuielilor la nivelul administraţiei centrale. Primii care au suportat aceste reduceri au fost parlamentarii", a susţinut Zgonea.
El a enumerat în acest sens faptul că "din vară niciun deputat nu mai stă pe 2000 de euro cazare la hotel", reducerea "semnificativă" a diurnelor de deplasare şi renunţarea de zborurilor nelimitate gratuite cu avionul, iar reparaţia maşinilor din teritoriu nu se mai face din bugetul Camerei Deputaţilor.
"Avem aproape 167 de maşini pe care vrem să le donăm autorităţilor publice locale, Jandarmeriei, pentru că noi nu avem nevoie de ele", a adăugat Zgonea.
El a mai spus că s-a redus numărul de posturi de la 1.850 la 1.500, s-au redus posturile de conducere la Cameră cu 26% şi s-a implementat programul "paperless", reducându-se consumul de hârtie şi pentru prima dată s-a organizat licitaţie pentru serviciile de telefonie mobilă, care va duce la reducerea cheltuielilor.
Întrebat în legătură cu achiziţia unui plug de zăpadă, Zgonea a spus că firmele care prestează această activitate costă mai mult decât cumpărarea unui plug.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu