Zeci de mii de CREDITE suspecte. Îngrijorări la BNR: Destabilizează întreg sistemul financiar

Banca Națională a României
Banca Națională a României

Șeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR), Eugen Rădulescu, subliniază că BNR este îngrijorată că ar putea fi destabilizat întreg sistemul financiar. 

”Ne îngrijorează, pentru că acordarea de credite unor persoane, care sunt fie supraîndatorate, fie au o situaţie precară financiară, poate să destabilizeze nu numai IFN-urile care au acordat credite, ci şi sistemul financiar în ansamblul lui. Nu mai vorbim de 2-3 credite, ci de credite care sunt de ordinul miilor, zecilor de mii, dacă nu mai rău. Cei care au credite din mai multe surse le vor plăti pe cele care sunt mai scumpe întâi. Atunci vor plăti la IFN, nu vor plăti la bănci, nu-şi vor plăti impozitele”, a spus Eugen Rădulescu.

[citeste si]

Potrivit acestuia, gradul de îndatorare a populaţiei este într-o continuă creştere.

”Suntem într-o situaţie în care gradul de îndatorare al persoanelor creşte. Nu numai că avem un grad de îndatorare care creşte în continuare, el este neuniform distribuit pe trepte de venituri, să spunem. În momentul de faţă, din datele pe care le-am centralizat noi la bancă, avem informaţia că la nivelul persoanelor din ultima treime de venituri, veniturile cele mai de jos, serviciul datoriei în veniturile disponibile este aproape de 70%. Asta, în condiţiile în care am avut cele mai scăzute dobânzi din istorie. Niciodată nu am avut dobânzi atât de mici. Calculul nostru a fost că la 2 puncte procentuale în plus la dobândă, din care unul s-a şi întâmplat, ajungem la 80% de la 70%, din venitul disponibil şi devine povară de plată a ratei scadente. Aceste evidenţe nu cuprind toate creditele. Nu avem creditele de la IFN-urile care nu sunt în Registrul special. Nu avem decât câteva credite de la o serie de IFN-uri care au acceptat să raporteze nişte date la Biroul de credite. Informaţia pe care o avem nu e completă”, a subliniat oficialul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel