Zeci de localităţi primesc bani europeni pentru reţele inteligente de gaze - Lista

Fotografie creată de suludan diliyaer, de la Pexels
Fotografie creată de suludan diliyaer, de la Pexels

Rețele de gaze pentru încă 45 localități, finanțate din fonduri europene.

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene anunță finalizarea evaluării cererilor de finanțare depuse în a doua sesiune a apelului „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale”. 

În urma evaluărilor au fost selectate pentru finanțare, în limita alocării disponibile, primele 15 proiecte cu cel mai mare punctaj. Proiectele câștigătoare au obținut între 70,75 și 72,25 puncte. 

Aceste proiecte vor asigura dezvoltarea de rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în 45 localități. Valoarea cumulată a investițiilor este de 180 milioane euro. De remarcat că în această sesiune au fost propuse proiecte complexe, care deservesc mai multe localități și un număr mai mare de beneficiari finali, se arată într-un comunicat de presă transmis de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

În urma primei sesiuni a apelului, au fost selectate 10 proiecte care prevăd instalarea de rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în 18 localități.

În a doua sesiune de depunere a proiectelor au fost încărcate în sistemul informatic MySMIS  219 de proiecte. După verificarea administrativă și a eligibilității au fost respinse 96 proiecte, iar 123 s-au calificat în ultima etapă de evaluare (tehnico-financiară).

Lista tuturor cererilor de proiecte depuse și punctajele obținute de acestea este disponibilă aici

Reamintim că în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny” sunt prevăzute obiective de investiții pentru rețele de distribuție de gaze naturale, unde vor putea fi depuse proiectele care au rămas în afara limitei valorice ale apelului lansat în POIM.

Menționăm că în cadrul celor două sesiuni ale apelului POIM au fost depuse 243 proiecte  în valoare totală de 2,56 miliarde euro, sumă de 10 ori mai mare decât alocarea maximă a apelului (235 milioane euro), informează, vineri, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel