EXCLUSIV  Zamfir, atenționare pentru Isărescu: Își alege

Daniel Zamfir
Daniel Zamfir

Daniel Zamfir a explicat, luni, pentru DCNews, ce se va întâmpla cu în cazul audierii guvernatorului Mugur Isărescu.

Daniel Zamfir a declarat luni că, după primul refuz al guvernatorului Mugur Isărescu de a veni la audiere în Comisia Economică, a trimis o nouă solicitare care, de data asta, va fi analizată de Biroul Permanent.

"Ce vreau să discut eu cu domnul Isărescu sunt două chestiuni de fond. Văd că dumnealui duce chestiunea asta în zona conflictului personal și susține că nu vine la Parlament pentru că aș avea eu o problemă personală. Nu am deloc o problemă personală cu domnul Isărescu. Eu vreau să discutăm și i-am și spus cele două teme: raportul pe care ei l-au făcut în care spun că băncile ar fi avut o acțiune concertată și ne-a ținut pe noi cum ne-a ținut și mai mult decât atât, tot în raportul acela atrag ei atenția asupra faptului că România este cea mai săracă țară din Europa și are și cel mai scăzut grad de intermendiere financiară.  Adică băncile nu finanțează economia și spune el că procesul acesta va continua, în sensul că va scădea intermedierea financiară, ori eu cred că trebuie să discutăm lucruile astea, nu? Acum, că nu îi place de mine, nu e un motiv pentru a nu veni la Parlament. Asta să fie foarte clar. El este obligat să vină indiferent dacă îi place sau nu.

Mâine, noul Birou Permanent al Senatului se va reuni și pentru că a zis că el nu vine, am făcut o solicitare care va fi analizată. Vine 100%. Despre demitere nu are rost să discutăm pentru că mai are câteva luni, nici vorbă de așa ceva. El alege cum să rămână în istorie și dacă va ieși pe ușa din dos. El nu vrea să dea socoteală, ok. Dacă el crede că lucrul ăsta este cel mai potrivit, gândindu-ne că mai vrea un mandat, ajunge tot la Parlament. Ca atare, ok", a declarat Daniel Zamfir.

 Va fi chemat joi

"O să transmitem live pe Facebook întâlnirea. Eu vreau să îl chem joi. I-am trimis scris temele, dar dumnealui vrea întrebările, însă eu nu pot să îi trimit întrebările, așa ca la școală. Păi ce facem, aranjăm examenul, sau cum? Nu merge. 

Când spune Isărescu faptul că nu vin decât în fața întregului Parlament, îmi aduce aminte exact de Ceaușescu, atunci când spunea că nu răspund decât în fața Marii Adunări Naționale. Parlamentul își desfășoară activitatea prin intermediul comisiile de specialitate", a mai spus senatorul ALDE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel