Zamfir a depus modificări la legea dării în plată. Care sunt noile prevederi

Deputatul PNL Daniel Zamfir a depus, marţi, la Senat amendamente la legea dării în plată, care stipulează că de prevederile actului normativ beneficiază doar cei care au făcut împrumuturi să îşi cumpere o locuinţă sau un teren pentru o casă.

'Am depus astăzi la Senat amendamentele la legea dării în plată. Am introdus sintagma de 'consumator' în loc de 'persoană fizică', ceea ce face ca profesioniştii, adică cei care au luat credit pentru afaceri, să fie excluşi', a declarat pentru AGERPRES Daniel Zamfir, iniţiator al legii dării în plată, aflate la reexaminare în Parlament.

El a arătat că a modificat şi termenul până la care clientul poate notifica banca, astfel încât cele două părţi pot negocia timp de 30 de zile până să se ajungă la darea în plată.

Liberalul a precizat că un alt amendament vizează faptul că legea se aplică şi persoanelor care au fost deja executate. În acest context, aceste persoane pot merge la instanţă să ceară sistarea popririi pe venituri. Potrivit acestuia, o altă modificare prevede că legea se aplică şi garanţilor împrumuturilor luate pentru cumpărarea unei case.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut pe 18 decembrie 2015 Parlamentului reexaminarea legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. El a trimis cererea de reexaminare preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel