Yvan Bourgnon, Pasajul de nord-vest, străbătut în catamaran. Implicare GEFCO

Yvan Bourgnon a reușit să ajungă din Alaska în Groenlanda la bordul catamaranului său sport, pe ruta maritimă care străbate gheața arctică, denumită Pasajul de Nord-Vest. 

Grupul GEFCO, jucător global în logistica industrială şi lider european în logistica de automobile, este încântat că l-a putut sprijini pe navigatorul Yvan Bourgnon în remarcabila provocare sportivă Bimedia, având scopul de a ajunge din Alaska în Groenlanda la bordul catamaranului său sport, pe ruta maritimă care străbate gheața arctică, denumită Pasajul de Nord-Vest.

Călătoria a început pe 13 iulie la Nome, în vestul extrem al statului Alaska şi s-a încheiat pe data de 22 septembrie, când navigatorul a ajuns la Nuuk (Groenlanda), pe coasta de est a Strâmtorii Davis. GEFCO își exprimă încântarea față de momentul reîntâlnirii lui Yvan Bourgnon cu familia sa, după această călătorie de 70 de zile şi peste 7.500 de kilometri, prin apele înghețate ale oceanelor Pacific şi Atlantic.


Manipularea catamaranului sportiv al lui Yvan Bourgnon a necesitat mijloace de transport speciale, soluţii pentru gabarit depășit și ambalare sigură, cât şi echipamente speciale de ridicare şi manipulare. Coordonarea operaţiunilor pentru asigurarea transportului maritim şi aerian a fost esenţială pentru gestionarea exactă a operaţiunilor de logistică. Datorită expertizei specifice a grupului în gestionarea transporturilor complexe, Yvan Bourgnon a ales GEFCO pentru a îi oferi sprijin logistic şi a îi transporta catamaranul din portul Anvers (Belgia) la Nome. De asemenea, GEFCO a reușit efectuarea acestui transport într-o perioadă de timp foarte scurtă, pentru a-i permite navigatorului să-și înceapă expediția la momentul oportun: odată cu sezonul de topire a gheţurilor.


Grupul GEFCO este mândru că a putut pune aportul său de know-how în sprijinul remarcabilei aventuri a lui Yvan Bourgnon, reflectând astfel unele dintre valorile grupului, cum ar fi acceptarea provocărilor, calitatea operațională, flexibilitate şi managementul riscului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel