Wring (USR) a sesizat instituţia Prefectului în legătură cu eliminarea specialistului în patrimoniu din Comisia de Urbanism.
Consilierul municipal Roxana Wring (USR) îi cere primarului general, Gabriela Firea, să dispună revenirea la componenţa legală a Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului (CTUAT), în sensul includerii unui specialist în monumente şi patrimoniu, menţionând, totodată, că a sesiza instituţia Prefectului asupra acestui aspect.
'Nu vreau să fac procese de intenţie nimănui. Aşa că plec de la premisa bunei-credinţe pe care sper să o aveţi. Mă gândesc că poate pur şi simplu nu aţi ştiut de această ilegalitate pe care o patronaţi. Dacă este aşa, atunci vă rog să dispuneţi de urgenţă revenirea la componenţa legală a CTUAT în sensul includerii unui specialist în monumente şi patrimoniu în această Comisie. (...) Oricum, vă anunţ că am sesizat deja instituţia Prefectului şi am cerut anularea hotărârii prin care a fost schimbată componenţa CTUAT. Ştiu că legăturile politice sunt uneori mai puternice decât normele legale. Dar mai ştiu că nimeni nu vrea să plătească în Justiţie pentru ilegalităţile altora', a arătat Wring, într-o scrisoare deschisă adresată primarului general.
Ea a mai cerut Gabrielei Firea să uzeze 'de toate pârghiile' pe care le are la dispoziţie pentru reintrarea în legalitate.
'Dacă vreţi cu adevărat ca Bucureştiul şi clădirile monument istoric să fie protejate în faţa asaltului imobiliar, cereţi ca în CTUAT să existe un specialist în acest domeniu. Altfel, ne veţi confirma că sunteţi complice la această ilegalitate. Sau, mai grav, veţi confirma că sunteţi autorul acestei manevre care pune în pericol cele mai frumoase zone din Bucureşti', a arătat consilierul municipal.
Potrivit Roxanei Wring, începând cu data de 22 februarie, a fost eliminat din componenţa CTUAT specialistul atestat în domeniul monumentelor istorice şi al patrimoniului construit. Reprezentanta USR a atras atenţia asupra faptului că, potrivit Legii 350/200, art. 37 alin. 11, membrii comisiei sunt specialişti atestaţi din domeniul urbanismului, arhitecturii, monumentelor istorice, arheologiei, precum şi din domeniul sociologiei, economiei, geografiei, ingineri constructori, ingineri de reţele edilitare, transport.
[citeste si]
'Cu siguranţă, ştiţi mai bine decât mine cât de mari sunt mizele imobiliare din zonele protejate ale Capitalei. Tocmai din acest motiv înţelegeţi cât de important este ca în CTUAT să fie şi un specialist atestat în domeniul monumentelor istorice şi al patrimoniului. Un astfel de specialist este spaima oricărui rechin imobiliar care ar cere derogări de la Planul Urbanistic Zonal al zonelor protejate. Un astfel de specialist se va opune unui imobil de zece etaje într-o zonă cu case de două etaje sau unui imobil care eclipsează prin volum o clădire monument istoric. Un astfel de specialist se va opune proiectului de lărgire a Căii Călăraşi care echivalează cu distrugerea unei zone istorice unice din Bucureşti', a precizat ea.
Wring a mai arătat, în debutul scrisorii sale, că şi-ar fi dorit să o felicite pe Gabriela Firea pentru ce a făcut în ultimii doi ani de mandat, dar că edilul general a 'irosit prea multe resurse în experimente edilitare'.
'Aţi irosit prea multe resurse în experimente edilitare, v-aţi aventurat în tot felul de inginerii instituţionale şi aţi investit prea mult în acţiuni de imagine şi prea puţin în măsuri cu rezultat concret şi benefic pentru oraş', a spus Wring.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu