Wimbledon: Ana Bogdan- Lara Arruabarrena, rezultat final

 Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de spaniola Lara Arruabarrena cu 6-1, 3-6, 8-6, marţi, în prima rundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului. 

Bogdan (25 ani, 59 WTA) s-a înclinat în faţa ibericei (26 ani, 88 WTA) după două ore şi 6 minute de joc. 

Românca a cedat fără drept de apel primul set, cu 1-6, a început actul secund cu stângul (break Arruabarrena), dar apoi a întors scorul (2-1), a condus cu 5-2 şi a luat setul cu 6-3. În decisiv, Bogdan a condus cu 2-0, dar a pierdut trei ghemuri la rând, a reuşit un break la 4-4 şi a servit pentru meci la 5-4, dar în cele din urmă a fost întrecută cu 8-6. 

Iberica s-a impus şi la singura confruntare anterioară, în 2016, la Rio, cu 7-5, 5-7, 6-3, în optimi. 

Va continua la dublu 

Ana Bogdan va primi un cec de 39.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA pentru participare. Ea va evolua în continuare la dublu, alături de Kaitlyn Christian (SUA), împotriva cuplului alcătuit din Ying-Ying Duan (China) şi Aleksandra Sasnovici (Belarus). 

Bogdan este a treia româncă eliminată din primul tur la Wimbledon, după Irina Begu şi Elena-Gabriela Ruse. Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru şi Mihaela Buzărnescu au obţinut victorii luni, iar marţi mai sunt programate să joace Simona Halep (principala favorită) contra japonezei Kurumi Nara şi Monica Niculescu împotriva japonezei Naomi Osaka, desemnată cap de serie numărul 18. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel