Vulpescu arată o situație critică: "Cutremur major"

Deputatul PSD Ionuț Vulpescu scrie o opinie zguduitoare după ce un parlamentar britanic a fost împușcat pe stradă și se află în stare critică. 

"Jo Cox, membră a Parlamentului britanic din partea Laburiștilor, a fost împușcată pe stradă, la Bristall, în nordul Angliei și se află în stare critică. Acest incident intervine pe fondul creșterii tensiunilor politice și sociale, cu o săptămână înainte de Referendumul care va decide rămânerea, sau ieșirea, Regatului Unit din UE. Pentru prima oară opțiunea pentru părăsirea Uniunii este evident consolidată, și asta a născut cu adevărat temeri, pentru că britanicii conștientizează brusc prețul unei decizii politicianiste. Să fim onești: premierul Cameron a vrut să folosească Referendumul în negocieri, ca pe o armă împotriva Bruxellesului, pentru a obține privilegii pentru țara sa. Acum lucrurile scapă de sub control, scot la iveală amploarea pozițiilor naționaliste din societate, clivajele, frustrările. Este o "victorie" a populismului iresponsabil, a disprețului față de ceilalți membri ai UE, văzuți drept vinovați pentru problemele economice și sociale generate de o guvernare care a dus la extrem polarizarea unei societăți și așa polarizate și segregate. Duhul a ieșit din lampă. Nici nu mai contează dacă cel care a împușcat-o pe deputata laburistă a strigat "Britain first!" sau nu. După Referendumul privitor la secesiunea Scoției, acesta este al doilea cutremur major din societatea britanică. Și, prin consecințe, va afecta grav și UE. Mă tem că vin vremuri grele pentru construcția europeană", a scris fostul ministru al Culturii, deputatul PSD Ionuț Vulpescu, pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel