€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Vrei să-ți cumperi o mașină? Hârtia după care te trimite Guvernul Bolojan înainte de achiziție
Autor: Ioana Dinu

aer-conditionat-masina_43593900 Sursa: Pexels
 

Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a lansat un atac la adresa Guvernului.

El a zis că deciziile recente despre creșterea taxelor și birocrației afectează direct cetățenii de rând, nu clasa politică.

Într-o postare pe Facebook, Claudiu Năsui a vorbit despre faptul că executivul condus de Ilie Bolojan impune o nouă procedură birocratică. Cetățenii care doresc să achiziționeze o mașină vor trebui să obțină în prealabil un certificat de la primărie care să ateste lipsa datoriilor locale. Acesta consideră că măsura este ineficientă și împovărătoare. Va duce la cozi, birocrație inutilă și descurajarea cumpărătorilor.

„Creșterea taxelor a fost o greșeală fatală a guvernului, una din care nu vor suferi politicienii, ci românii care sunt împinși într-o criză economică evitabilă. Guvernul Bolojan vrea acum și creșterea birocrației. O nouă birocrație, unică în Europa.

Dacă veți mai vrea să vă cumpărați o mașină din România, va trebui să mergeți să stați la coadă la primărie să luați o hârtie care să zică că nu aveți datorii la primărie. Cine s-a dus să ia o hârtie de la primărie știe ce înseamnă asta. Căutat ghișeul, completat de cereri, stat la coadă, ascultat funcționari care urlă la bătrâni că nu sunt la ghișeul corect sau că n-au completat bine nu-știu-ce rubrică ultra importantă. Iar după ce se plânge lumea de birocrație, nu o vor elimina.

Vor zice că o vor „digitaliza”. Care va fi efectul acestei birocrații asupra unui potențial datornic care vrea să-și ia o mașină? Niciuna. Pentru că o poate foarte bine lua pe alt nume. Sau mai ușor să o ia din altă țară, cum ar fi Bulgaria. Cei care vor suferi sunt românii normali. Românii n-au votat pentru asta. Așa cum n-au votat nici pentru creșteri de taxe. Pensiile speciale rămân la fel. Miile de agenții rămân la fel. Companiile de stat rămân la fel. Schemele de afaceri pe banii statului rămân la fel. Nimic despre debirocratizare. Dimpotrivă, guvernul crește birocrația”, a spus Claudiu Năsui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close