Votul pentru Eduard Hellvig la SRI, în Parlament, luni | DCNews
Cele mai citite

Votul pentru Eduard Hellvig la SRI, în Parlament, luni

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
ioih_hellvig_20562600

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat, miercuri, că plenul reunit al Camerei și Senatului va vota luni, la ora 16:00, nominalizarea liberalului Eduard Hellvig pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI). 

"Birourile permanente reunite au stabilit ședința de plen pentru luni, la ora 16:00. (...) Prioritar pe punctul unu se află votul pentru noul director al SRI. Raportul Comisiei SRI a venit astăzi", a declarat miercuri Valeriu Zgonea. Decizia în comisie a fost luată cu 14 voturi "pentru".

"Vă reamintesc că luni a fost amânată o decizie, nu știam în câte zile raportul Comisiei SRI va lua această decizie. O nominalizare a unui director nu știu dacă Comisia poate să o ia într-o zi sau două. (...) Nu este decizia mea, nici a președintelui Tăriceanu, nu noi mobilizăm membrii grupurilor parlamentare astfel încât ei să fie prezenți la o ședință. A fost o decizie luată de toate grupurile parlamentare cu o majoritate în Birourile permanente reunite", a spus președintele Camerei.

Întrebat ce a susținut PSD în Birourile permanente, el a arătat: "PSD a susținut luni, la ora 16:00. (...) Este o decizie luată de Grupul parlamentar PSD în cadrul discuțiilor de luni de la ședința de grup". 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close