Vot Parlament. Rovana Plumb, discurs în fața parlamentarilor | DCNews
Cele mai citite

Vot Parlament. Rovana Plumb, discurs în fața parlamentarilor

rovana_87513500

Deputatul social-democrat Rovana Plumb a declarat, marţi, în plenul Camerei, că dosarul penal la adresa ei nu ar trebui să existe şi este rezultatul unui abuz, subliniind că nu este vinovată. 

"Mi-aş fi dorit ca astăzi în faţa dumneavoastră să vorbim despre paşii pe care îi avem de făcut din punct de vedere administrativ şi legal pentru a putea contribui împreună la dezvoltarea ţării şi la transformarea statisticilor în bunăstare pentru fiecare familie. Din păcate, sunt nevoită să vin în faţa dumneavoastră pentru a discuta despre un dosar penal care din punctul meu de vedere nici nu ar fi trebuit să existe şi este rezultatul unui abuz", a afirmat Rovana Plumb la dezbaterea solicitării DNA referitoare la efectuarea urmăririi sale penale. 

Ea a spus că nu este vinovată şi i-a rugat pe deputaţi să voteze după cum le dictează conştiinţa. 

Plenul Camerei urmează să se pronunţe prin vot secret cu bine în privinţa solicitării DNA de efectuare a urmăririi penale a Rovanei Plumb, fost ministru al Mediului. Comisia juridică a respins această solicitare. 

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează şi pe Sevil Shhaideh, referitor la trecerea unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, relatează Agerpres.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close