Vosganian: Niciun ministru nu a fost cercetat pentru fapte grave de corupţie

Niciunul dintre miniştrii aflaţi în funcţie în ultimii cinci ani nu a fost cercetat pentru fapte grave de corupţie comise în timpul mandatului, a afirmat joi, la Piteşti, vicepreşedintele ALDE, senatorul Varujan Vosganian.

Vosganian a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a obţinut datele în urma unei solicitări adresate ministrului Justiţiei, după ce nu a primit răspuns la o întrebare similară trimisă procurorului general.

'Deci din peste o sută de prim-miniştri şi miniştri, numai vreo cinci au fost cercetaţi, şi aceştia pentru cauze minore. Niciuna nu a ajuns să fie judecată. (...) Şi atunci, dacă asta este situaţia, în clipa în care nu ai niciun ministru implicat într-un caz grav de corupţie, (...) dacă din 2012 şi până acum nu a existat printre membrii cabinetelor un astfel de caz, de ce România este stigmatizată?', s-a întrebat retoric vicepreşedintele ALDE.

El a respins, în acelaşi context, acuzaţiile aduse parlamentarilor care resping solicitările de ridicare a imunităţii colegilor lor.

[citeste si]

'Nu cred să fi existat o situaţie în care un caz explicit de corupţie să fi fost apărat de Parlament. Daţi-mi un singur caz în care o chestiune evidentă, în care există probe neîndoielnice, a fost protejat de Parlament', a mai spus Varujan Vosganian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel