Vosganian: Europa rămâne fără industrie

Dacă Europa continuă politica privind schimbările climatice, fără să ţină seama de impactul asupra competitivităţii, Uniunea Europeană va rămâne o piaţă a băncilor, a serviciilor, a turismului, fără industrie, un fel de Wall Street, a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei.

"Va rămâne o piaţă a băncilor, a serviciilor, a turismului, fără industrie. Marea Britanie a fost atelierul lumii în secolul XIX. Am ajuns la situaţia incredibilă în care în plan industrial între România şi Marea Britanie avem un excedent important al României? România exportă mai multă producţie industrială în Marea Britanie decât Marea Britanie în România. Marea Britanie este aproape deposedată de industrie. Aceeaşi situaţia se găseşte şi în raportul României cu ţările scandinave. Aceste ţări, în Produsul lor Intern Brut s-au orientat pe alte domenii şi încetul cu încetul industriile au început să li se scurgă printre degete", a spus Vosganian.

China, SUA sau Brazilia nu au reglementările noastre

"Fiecare nouă reglementare presupune o seamă de costuri. Aceste costuri sunt suportate fie de consumatori, fie de producători. Costurile acestea au un impact imediat asupra competitivităţii. S-a ajuns în situaţia stranie că lipsa de reglementare din alte ţări devine avantaj competitiv în raport cu Uniunea Europeană. Noi avem reglementări, obligăm la filtre, cheltuieli cu privire la diverse forme de certificate pe care China nu le are, Statele Unite nu le au, Brazilia nu le are. În clipa în care ne întâlnim pe pieţele terţe, Europa vine în competiţie cu un rucsac încărcat cu gantere. Este nevoită să alerge pe aceeaşi pistă cu celelalte economii", a explicat ministrul Economiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel