EXCLUSIV  Volkswagen în România. Weber, scrisoare bombă împotriva României. Europarlamentarii PNL nu susțin România

Darius Muresan / 21 oct 2019 / 10:27 Salveaza PDF Comentarii

Viorica Dăncilă a declarat pentru DC News că europarlamentarii PNL, care fac parte din grupul PPE, susțin Bulgaria pentru fabrica Volkswagen.

Viorica Dăncilă a precizat că România este favorită pentru ca gigantul Volkswagen să vină în țara noastră. Totuși, există piedici de la Bruxelles, unde grupul politic PPE, din care face parte și PNL, susține Bulgaria.

„Avem cele mai avantajoase condiții pentru o investiție în România, dar, din păcate, nu avem susținerea necesară. PPE a trimis o scrisoare prin care susține Bulgaria. Domnul Weber, liderul grupului PPE, a trimis scrisoarea către Volkswagen, prin care susțin Bulgaria. Mă întreb, unde sunt membrii PNL? Ce a făcut domnul președinte Klaus Iohannis? Dânsul e președintele PNL, el ne reprezintă în Consiliu. Nu a putut discuta susținerea României? Nu a putut discuta cu liderul PPE pentru a susține România?”, a precizat Viorica Dăncilă.

 

Volkswagen, în România. PPE susține Bulgaria

 

„Ei susțin Bulgaria în condițiile în care noi am venit cu propuneri mult mai avantajoase. Poate era justificat dacă Bulgaria avea propuneri mai bune din punct de vedere economic și al condițiilor. Condițiile noastre sunt mult mai bune, o să îl rog pe domnul Oprea să facă public acest lucru.

PNL, membru în grupul politic PPE, susține acest lucru. În mod normal, pe obiective importante pentru țară trebuie să existe consens și cooperare între Administrația Prezidențială, Guvern și Parlament.

Este foarte greu să am cu președintele o discuție pe un asemenea obiectiv. Mă așteptam ca domnul președinte să aibă o deschidere foarte mare. Dincolo de funcțiile pe care le ocupăm în stat, dincolo de antipatiile pentru un anumit partid politic sau un premier, trebuie să primeze interesul de țară. Pentru că din acest motiv ocupăm aceste funcții. Văd că la domnul președinte primează interesul personal și cel electoral.

O să încerc să discut din nou cu el. Domnul ministru se va deplasa din nou în Germania pentru a purta o discuție cu liderii de la Volkswagen. Noi ne vom bate până în ultima clipă. Sunt un om puternic și un om care se bate pentru obiectivele importante pentru țară. Dacă președintele nu vrea să se implice vom încerca să facem tot ceea ce este posibil să ne implicăm noi. Sperm că vom reuși”, a mai adăugat Viorica Dăncilă, în exclusivitate pentru DC NEWS.

Totodată, aceasta a mai adăugat: „nu pot să cred că premierul a știut despre această scrisoare iar președintele nu”.

DC NEWS publică în exclusivitatea scrisoarea prin care PPE sprijină Bulgaria pentru fabrica Volkswagen:

(w670)

Vezi răspunsul complet:

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24