Deputatul PSD Vlad Cosma a fost interceptat abuziv din 2012, scrie Lumea Justiției. El a reușit să convingă Parlamentul să nu dea curs cererii DNA de a aviza arestarea sa.
Plenul Camerei Deputaților a respins cu 222 de voturi împotrivă și 105 pentru cererea DNA. Vlad Cosma este acuzat de trafic de influență alături de tatăl său, președintele CJ Prahova, Mircea Cosma. Și Comisia juridică a acestui for a decis avizarea negativă a cererii transmise de DNA către Ministerul Justiției. Deși PNL a anunțat că va vota arestarea preventivă, mai mulți deputați liberali au votat împotrivă.
Înainte de momentul votului, Raportul Comisiei juridice a fost dezbătut intens de parlamentari, dar și de social-democratul Vlad Cosma care a ținut un scurt discurs înainte de exprimarea opțiunii de vot.
De la tribuna Parlamentului, Vlad Cosma și-a început discursul prin a-și sfătui colegii să vorbească în șoaptă cu copiii, dezvăluind ca procurorii i-au implantat microfoane în casă și a avut mandat de interceptare încă din prima zi de campanie electorală din 2012.
Deputatul PSD Vlad Cosma a declarat, în fața Parlamentului:
"Dragi colegi, când vă duceți diseară acasă, să vorbiți în șoaptă cu copiii voștri, pentru că aveți cu siguranță mandat de interceptare, cum am avut și eu din 2012. (...) Singura întrebare logică e de ce nu au făcut un flagrant în cazul meu, dacă tot m-au urmărit doi ani de zile? Răspunsul e simplu, pentru că nu au avut pe ce să facă un flagrant. (...) Azi a venit și rândul meu... Am fost învinuit drept cadou de ziua mea, marțea trecută am fost oprit în trafic și dus la DNA. Totul a fost pentru un spectacol televizat, ca și la Constanța. Acești domni sunt de fapt anchetați și după ce s-au trezit cu conturile blocate au fost sfătuiți să declare orice despre mine și o să li se reducă din pedeaspă. Și alte persoane au fost obligate să scrie despre mine și pentru că nu au facut-o au primit mandate de arestare. Considerați că daca două persoane necunoscute vă fac un denunț e normal să fiți arestate? Ce se dorește: o arestare televizata sau aflarea adevărului? Nu exista nicio convorbire între mine și denunțători, nicio dovadă că am pretins ceva. Nu m-am văzut cu acești domni".
Vlad Cosma a adăugat: “Probabil ca voi fi un alt acuzat din România pentru telepatie…". Deputatul a amintit că procurorii au încercat tot posibilul pentru a-i aresta tatăl, însă, din lipsă de probe, ÎCCJ a stabilit că "un om care e cetățean de onoare în peste o sută de localități" nu poate fi arestat preventiv. El a cerut să beneficieze de prezumția de nevinovăție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu