Vize Canada. Reacții de pe scena politică după anunțul lui Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat în această dimineață de la Bruxelles că România a ajuns la un acord cu partea canadiană în ceea ce privește liberalizarea vizelor. Cu alte cuvinte, din decembrie 2017 românii vor putea merge în Canada fără vize. 

După ce România a condiționat semnarea acordului de liber schimb dintre UE și Canada (CETA) astăzi, Klaus Iohannis a precizat că începând din decembrie 2017, cetățenii români vor putea călători în Canada fără vize.

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a salutat susținerea partenerilor europeni

"Pe această temă și cu mesajul acesta al importanței ca toți cetățenii europeni să se bucure de același tratament într-un asemenea acord au făcut și fac demersuri și președintele Comisiei Europene și comisarii europeni cu responsabilități în materie, inclusiv vicepreședintele Comisiei Europene, Federica Mogherini, cu care am discutat pe 7 octombrie la București. Nu numai că au discutat și domniile lor bilateral, dar am fost într-un schimb reciproc de opinii, de păreri, pentru a vedea cum putem acționa astfel încât să se rezolve această problemă foarte importantă, nu doar economic, dar și din perspectivă etică. Nu e normal ca între cetățenii europeni să existe abordări diferite din partea unui partener terț, chiar și a unui partener foarte important.", a afirmat Lazăr Comănescu. 

Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Petru Filip, este mai precaut

El consideră că acordul mai are ”niște pași de trecut”. Acesta a menționat că ”în această fază despre care discutăm, salut decizia guvernului canadian (...), dar mai există nişte paşi de trecut, (acordul - n.r.) trebuie de promovat în Parlamentul canadian. Sper să facă toate diligenţele politice în interiorul sistemului canadian, în aşa fel încât într-adevăr ceea ce s-a discutat, să se şi întâmple. Aceşti câţiva paşi trebuie urmăriţi atât de partea română interesată, şi mă refer la Guvern şi la Ministerul de Externe, cât şi de partea politică - Parlamentul României şi viitoarele comisii de politică externă - aşa cum vor rezulta în urma alegerilor, care să facă discuţiile diplomatice la nivelul instituţiilor de decizie politică canadiene. Informaţia ca atare, rezultată în urma discuţiilor purtate de preşedintele Iohannis, nu poate decât să mă bucure şi să îmi dea un sentiment de satisfacţie pentru că este o chestiune care pentru români reprezintă o realitate frustrantă. Adică, pe de o parte, eşti un partener credibil în NATO sau în structurile UE sau în alte organisme internaţionale, iar pe de altă parte, credibilitatea cetăţenilor români privind dreptul de a călători fără viză - pentru că e o chestiune de credibilitate - nu există. Acest lucru se referă atât la programul Visa Waiver pentru SUA, cât şi pentru Canada."

Titus Corlățean consideră acordul o ”decizie justă”

Președintele Comisiei speciale a Parlamentului pentru aderarea României la spațiul Schengen, a declarat că ”e o decizie justă pentru cetățenii români care vor ieși din acest tratament discriminatoriu la care au fost supuși până acum. Principiul reciprocității UE — Canada nu a fost respectat și noi eram în situația de a nu putea beneficia integral de avantajele Acordului CETA și, până la urmă, era o situație paradoxală să putem să fim în situația de a avea acordul pentru un subiect foarte important — libertatea de circulație a capitalului, investițiilor, serviciilor — și, în același timp, să nu putem să asigurăm libertatea de circulație a persoanelor care e o libertate fundamentală în UE, mai importantă decât capitalul și serviciile".  

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu este de părere că acordul "este o soluţie bună

Cristian Diaconescu a menționat că ”este foarte bine că Guvernul de la Bucureşti a înlăturat prin negociere obiecţiunile ridicate până acum. Este foarte important pentru Uniunea Europeană, dar, în egală măsură, şi pentru Canada să aibă un spaţiu comun economic, se înlătură bariere tarifare şi netarifare, se dezvoltă comerţul şi schimburile substanţial (...)Este foarte bine că România nu a făcut concesii din această perspectivă. Libera circulaţie este o valoare a Uniunii Europene, o valoare fundamentală şi, din acest punct de vedere, nu pot exista niciun fel de concesii şi nu puteau exista niciun fel de concesii din partea autorităţilor de la Bucureşti", a punctat Diaconescu. El a adăugat că, "orice derogare de la funcţionarea principiului liberei circulaţii poate deveni un precedent periculos în alte negocieri. Mai ales dacă discutăm de Brexit şi dialogul cu Marea Britanie în legătură cu aceste categorii de valori de la care Uniunea Europeană nu se poate abate. Deci, este o decizie corectă", a completat fostul ministru de Externe, notează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel