Virgil Guran, despre participarea parlamentarilor pro-Orban la citirea moțiunii de cenzură

Virgil Guran: Ce vrea PSD aia se va întâmpla
Virgil Guran: Ce vrea PSD aia se va întâmpla

Senatorul  Virgil Guran, susținător al lui Ludovic Orban la Congresul din 25 septembrie, susține că tabăra Orban nu va participa la ședința de joi a Parlamentului, unde ar urma teoretic să fie citită moțiunea de cenzură USR PLUS-AUR.

”Astăzi noi nu mergem la plenul comun. Noi ne-am hotărât, cel puțin susținătorii lui Ludovic, ne-am hotărât să nu mergem, să nu participăm la moțiune, să arătăm că de fapt noi nu vrem să dăm jos Guvernul nostru (...). Pentru a demonstra că noi nu dorim acest lucru, pentru că din păcate, se folosește în această competiție internă, se acreditează ideea că noi, cei care îl susținem pe Ludovic Orban, vrem să dăm jos propriul Guvern. Nu este adevărat și vom demonstra că nu este adevărat”, a declarat Virgil Guran la RFI.

Senatorul crede că PNL a ajuns la mâna PSD-ului, pentru rămânerea la guvernare: ”Din păcate, cred că vom ajunge să ne ghidoneze PSD-ul din spate”.

Întrebat dacă asta ar însemna un Guvern minoritar susținut de PSD, Virgil Guran a răspuns: ”Cam așa, spre așa ceva se pare că se îndreaptă treaba și vă spun că suntem foarte deranjați și supărați, pentru că asta nu-i democrație”.

Vezi și: PSD DEZMINTE orice negociere cu Iohannis privind moțiunea împotriva lui Cîțu. EXCLUSIV DCNEWS

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat miercuri că a luat decizia, împreună cu preşedintele Senatului, de a convoca plenul Camerelor reunite, menţionând că este o obligaţie constituţională.

'Am luat decizia astăzi de a convoca plenul Camerelor reunite, împreună cu preşedintele Senatului. Vreau să fac câteva precizări, ca să fiu foarte bine înţeles: convocarea făcută de preşedinţii celor două Camere nu cuprinde ordinea de zi, nu este regulamentar ca preşedinţii, când fac convocarea plenului Camerelor reunite, să stabilească propunerea de ordine de zi. Pentru stabilirea proiectului ordinii de zi, vom convoca Birourile permanente reunite, care, în conformitate cu prevederile articolului 15 din regulamentul şedinţelor comune, au acest atribut de a stabili proiectul ordinii de zi. Este o obligaţie constituţională a preşedinţilor celor două Camere aceea de a convoca plenul pentru a permite respectarea Constituţiei', a afirmat Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel