Viorica Dăncilă, întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în România

FOTO: Premierul Viorica Dăncilă a avut joi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu.
FOTO: Premierul Viorica Dăncilă a avut joi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu.

Premierul Viorica Dăncilă a avut joi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Jiang Yu, în cadrul căreia a fost reliefat caracterul dinamic al dialogului politic şi al cooperării bilaterale dintre cele două ţări.

"Şeful Guvernului de la Bucureşti a adresat felicitări doamnei ambasador Jiang Yu cu ocazia preluării recente a postului de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România şi a asigurat-o de întregul sprijin al autorităţilor române pentru ducerea la îndeplinire a mandatului său. Convorbirile au reliefat caracterul dinamic al dialogului politic şi al cooperării bilaterale dintre România şi R. P. Chineză, ce au la bază o îndelungată prietenie, înţelegere şi respect reciproc, consolidată în cele şapte decenii de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Premierul Viorica Dăncilă a evocat întrevederea de substanţă cu premierul Consiliului de Stat al R. P. Chineze, Li Keqiang, în marja Summit-ului Şefilor de Guvern din statele formatului cooperării Europa Centrală şi de Est - R. P. Chineză (Dubrovnik, 12 aprilie 2019), precum şi întrevederea cu delegaţia condusă de prim-vicepreşedintele Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez, Zhang Qingli, cu ocazia vizitei la Bucureşti, în perioada 20-23 aprilie 2019", informează Guvernul printr-un comunicat de presă.

Republica Populară Chineză, un foarte bun partener comercial

Potrivit sursei citate, Dăncilă a salutat nivelul cooperării dintre cele două state, arătând că Republica Populară Chineză este un foarte bun partener comercial al României din zona asiatică. În context, a fost evidenţiat interesul României pentru creşterea echilibrată a schimburilor comerciale bilaterale, precum şi pentru participarea activă la misiuni economice, târguri şi expoziţii internaţionale tematice, pe ambele sensuri.

"Ambasadorul R. P. Chineze la Bucureşti a felicitat România pentru exercitarea unei Preşedinţii de succes a Consiliului UE. Viorica Dăncilă a evidenţiat că România susţine consolidarea Parteneriatului Strategic Cuprinzător UE-China, în linia angajamentelor asumate la Summit-ului UE-China (Bruxelles, 9 aprilie 2019). Întrevederea a prilejuit abordarea principalelor teme ale cooperării sectoriale, respectiv ale cadrului juridic în atenţie, cu accent pe domeniile cu potenţial de impulsionare a schimburilor comerciale şi a contactelor interumane, turistice, educaţionale, culturale, de afaceri, inclusiv la nivel local. Totodată, a fost salutat nivelul cooperării din plan administrativ, oferit de înfrăţirile instituţionale ale oraşelor şi judeţelor din România şi R. P. Chineză. În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte ale cooperării dintre cele două state la nivelul ONU, inclusiv în ceea ce priveşte susţinerea reciprocă de candidaturi", se mai arată în comunicat.

Vezi și: Tudorel Toader are o nouă funcție! A plecat din București

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel