Viorica Dăncilă, discurs în plenul Parlamentului European: M-am implicat dintr-o motivaţie personală

Viorica Dăncilă a avut o intervenţie în plenul Parlamentului European. Premierul României a făcut declaraţii, la finalul Preşedinţiei României la Consiliul UE.

”Doresc să vă felicit și vă doresc mult succes în exercitarea mandatului. A fost important să arătăm că instituțiile europene lucrează pentru cetățeni și mai ales că produc rezultate care îmbunătățesc viața acestora și oferă perspective pentru viitor. Am satisfacția de a afirma că România a reușit acest lucru.

Am preluat și asumat această responsabilitate ca pe o misiune în slujba cetățenilor și a unității europene. Am apreciat necesar ca toate acțiunile noastre să fie construite în jurul Coeziunii - ca valoare comună europeană. România a demonstrat că poate performa cu succes pe fondul unor provocări și tendințe care pun sub semnul întrebării determinarea Uniunii de a progresa.

Am dovedit capacitatea României de a contribui la valoarea-adăugată a Uniunii, aspect reflectat în bilanțul consistent pe care îl predăm: 90 de dosare legislative finalizate și aproximativ 2500 de evenimente și reuniuni organizate. Totodată, am facilitat adoptarea a 84 de Concluzii ale Consiliului pe multiple teme de interes comun", a declarat Viorica Dăncilă.

Principalele declarații ale premierului României

- Ne-am dorit ca prin exercitarea acestui mandat să avem rezultate vizibile, durabile, la care cetățenii să se poată raporta cu ușurință și claritate. Aceste rezultate conferă o identitate veritabilă primei noastre Președinții, la care consider că ne putem raporta cu toții. De exemplu, mi-ar plăcea să cred că atunci când un cetățean european va beneficia de un acces mai echitabil și mai transparent pe piața muncii, care să-i permită să echilibreze mai bine activitatea profesională cu viața privată, va ști că aceste decizii au fost luate pe durata Președinției României.

- Doresc să cred că cetățeanul european se va simți mai în siguranță și mai protejat în interiorul granițelor Uniunii și datorită eforturilor Președinției noastre. Am reușit să facem un salt calitativ în această direcție. De aici înainte, vor fi posibile verificări mai eficiente la frontierele externe, vom îmbunătăți securitatea cărților de identitate.

- Am reuşit să facem un salt calitativ. De aici înainte vor fi posibile verificări mai eficiente la frontiere.

- Europa convergenței, Europa siguranței, Europa actor global, Europa valorilor comune. În cadrul pilonului 'Europa convergenţei', Preşedinţia României a depus eforturi intense pentru avansarea negocierilor referitoare la viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, atât pe palierul politic, cât şi la nivel sectorial. 

- Am reușit, de asemenea, finalizarea negocierilor pentru un număr considerabil de dosare legislative vizând consolidarea Uniunii Bancare și Uniunii Piețelor de Capital și am asigurat o viziune pe termen lung privind Piața Unică.

"Elemente care vor rămâne puncte de reper"

- Totodată, rezultatele concrete înregistrate în domenii precum piață internă - în toate dimensiunile acesteia, energie, afaceri sociale sau schimbări climatice, sunt elemente care vor rămâne puncte de reper și sunt deja preluate de partenerii noștri din Trio, Finlanda și Croația.

- Totodată, provocările erei digitale, dintre care cea a inteligenței artificiale, au fost abordate prin primul set de Concluzii ale Uniunii dedicate acestei teme. Președinția noastră a adus o contribuție importantă la definitivarea pieței unice digitale prin Directiva privind drepturile de autor în Piața Unică Digitală.

- În vederea îmbunătățirii răspunsului la atacurile cibernetice, a fost adoptat, un cadru de sancțiuni pentru a răspunde atacurilor cibernetice. Astfel, pentru prima dată, se vor impune sancțiuni persoanelor implicate în atacurile cibernetice care amenință Uniunea sau statele membre. România va continua să acționeze în acest domeniu, urmărind obiectivul de a găzdui o agenție europeană specializată în acest sens.

- Am urmărit plasarea intereselor cetăţeanului în centrul viziunii noastre.

- Din perspectiva Uniunii Energiei, am adoptat propunerea de amendare a Directivei (Gaze Naturale), care va asigura, în premieră, un cadru de reglementare unitar şi transparent privind interconectările în domeniul gazelor naturale cu state terţe.

- Am urmărit, de asemenea, facilitarea reflecţiei privind dezvoltarea unei viziuni comune pe termen lung în direcţia neutralităţii climatice. Am adoptat primele reglementări în domeniul standardelor de emisii pentru vehiculele grele.

- Am consolidat mandatul Agenţiei Europene de Frontieră şi Garda de Coastă, iar prin adoptarea legislaţiei privind interoperabilitatea, transmitem un semnal clar că sistemele de informaţii la nivel european trebuie să se completeze reciproc. Acesta reprezintă un exemplu excelent în ceea ce priveşte continuarea cooperării între statele membre pentru consolidarea securităţii interne şi a funcţionalităţii spaţiului Schengen, obiectiv la care România doreşte să participe pe deplin în continuare.

"Am depus eforturi"

- În domeniul migraţiei, am depus eforturi pentru avansarea negocierilor privind reforma politicii europene de azil şi migraţie. Chiar şi în condiţiile menţinerii divergenţelor pe această tematică, am reuşit să avansăm negocierile privind Directiva returnare şi discuţiile privind perfectarea unor aranjamente temporare.

- Am finalizat, de asemenea, negocierile pentru funcţionarea reţelei europene a ofiţerilor de legătură în materie de migraţie.

- În vederea îmbunătăţirii răspunsului la atacurile cibernetice, a fost adoptat un cadru de sancţiuni pentru a răspunde atacurilor cibernetice. Astfel, pentru prima dată, se vor impune sancţiuni persoanelor implicate în atacurile cibernetice care ameninţă Uniunea sau statele membre. România va continua să acţioneze în acest domeniu, urmărind obiectivul de a găzdui o agenţie europeană specializată în acest sens.

- S-au obţinut progrese în domenii relevante, precum regiunea Balcanilor de Vest, Parteneriatul Estic, regiunea Marii Negre. Extinderea reprezintă o investiţie geostrategică în bunăstarea economică, politică şi de securitate a UE.

- În Balcanii de Vest, am reuşit ca, pe fondul unui context complex, să păstrăm evoluţiile remarcabile şi chiar istorice înregistrate anul trecut şi să menţinem oportunităţile strategice create pentru partenerii din regiune, mă refer la Albania şi Macedonia de Nord.

"Fenomenul dezinformării este de o actualitate incontestabilă"

- Fenomenul dezinformării este de o actualitate incontestabilă şi de aceea am transmis Consiliului European raportul privind combaterea dezinformării şi asigurarea unor alegeri europene corecte.

- Un alt obiectiv major al Preşedinţiei noastre a vizat combaterea antisemitismului, a xenofobiei, a discursului de ură şi a tuturor formelor de intoleranţă. Sperăm că aceste eforturi vor fi continuate de către partenerii noştri de Trio. Credem că promovarea egalităţii de şanse şi de gen este un obiectiv major, care s-a regăsit, de altfel, în arhitectura noilor instituţii europene, a Parlamentului European şi a Comisiei

- Ne-am asumat că vom acționa în sensul consolidării proiectului european și pe parcursul celor șase luni ale mandatului nostru, am demonstrat că pro-europenismul trebuie alimentat prin acțiune constantă.

- M-am implicat personal și cu toată dăruirea în buna desfășurare a acestei Președinții și dintr-o motivație personală, determinată de atașamentul profund față de idealul proiectului european. Fac parte din generația care s-a maturizat cu această aspirație la deplinătatea integrării europene și a recunoașterii acesteia pentru România.

- Cred că acest sentiment de recunoaștere a însemnătății pe care o are Uniunea pentru cetățeni are nevoie să fie cultivat, în permanență, prin rezultate concrete. Proiectul nostru nu trebuie să promoveze o Europă cu mai multe viteze și nici a cercurilor concentrice.

"Vom acționa în continuare!"

- România va continua să promoveze obiectivul comun de consolidare a proiectului european și va urmări, în același timp, definitivarea integrării sale. Mă refer aici, desigur, la integrarea deplină a țării noastre în Spațiul Schengen, în cadrul căruia acționăm deja, ca membru de facto.

- Vom acționa în continuare, de o manieră pragmatică, pentru promovarea Principiilor din Declarația de la Sibiu și rămânem profund atașați respectării valorilor democratice și a statului de drept. Este important însă să nu existe diferențe între statele membre, falii care să să creeze standarde diferite pentru cetățenii europeni.

- Prin exercitarea Președinției Consiliului Uniunii Europene, România a confirmat statutul de stat membru cu drepturi depline, ceea ce ne arată legitimitatea aspirației noastre de încheiere a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).

- Cred în continuare cu tărie că viitorul nostru, al tuturor, nu poate fi imaginat altfel decât în cadrul unei Europe mai puternice și mai coezive în beneficiul căreia am lucrat cu entuziasm, încredere și profesionalism în ultimele șase luni.

- România a confirmat statutul de membru cu drepturi depline, ceea ce arată legitimitatea noastră de încheiere a MCV.

- Urez succes preşedinţiei finlandeze.

Ședința Parlamentului European din 16 iulie 2019. Bilanțul președinției României la Consiliul Uniunii Europene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel