Viorica Dăncilă, propuneri Guvern. Bogdan Chirieac: Lucrul ăsta nu va rămâne fără urmări

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat noua situație de pe scena politică, după ce premierul Viorica Dăncilă a trimis noile propuneri de miniștri către președintele Klaus Iohannis.

”Cel puțin în privința doamnei Gavrilescu, este o propunere absolut în regulă. Este cunoscută, a reușit să mai rezolve probleme pe care le are România la Bruxelles, în privința mediului, deci nu avem ce spune. Ceilalți doi sunt foarte puțin cunoscuți. Dar nu asta este important, dacă sunt sau nu cunoscuți miniștrii și nici măcar dacă sunt competenți. Important este ceea ce va face Klaus Iohannis. Probabil că președintele Klaus Iohannis va respinge aceste propuneri. Lucrul acesta nu va rămâne însă fără urmări. PSD-ul îi va propune din nou. Președintele se află, în mod evident, în acest moment, în forțarea Constituției, dacă nu chiar încălcarea ei. În final, se va ajunge în plenul Parlamentului unde, dacă mă întrebați, PSD-ul va avea suficiente voturi ca să își restructureze și să își remanieze Guvernul”, a precizat analistul politic Bogdan Chirieac, în direct la România TV. 

"Iohannis are un interes"

Întrebat dacă are Klaus Iohannis vreun interes să se ajungă acolo, analistul politic a răspuns: 

”Sigur că da (n.r are un interes). Pentru electoratul său este important să dea senzația - și nu doar senzația - să dea jos Guvernul. Atenție însă că, și dacă îl dă jos, Guvernul rămâne interimar, dar rămâne pe loc. Nu se schimbă nimic. Cum s-a întâmplat, în 2009, cu Emil Boc, dat jos cu moțiunea de cenzură pe 1 octombrie. Până nu s-au fraudat alegerile din 6 decembrie, nu s-a întâmplat nimic. Și era o super-coaliție. Era PSD-PNL-UDMR, aveau 75%. Și domnul Băsescu a spus că nu, nu e bine. Și, acum, Klaus Iohannis vrea să dea semnalul că dărâmă Guvernul și chiar vrea asta, iar doamna Dăncilă, la rândul său, vedeți că are mult mai multe abilități politice decât s-a crezut până acum. Înțeleg, din informațiile pe surse, că nu ar fi o problemă să aibă chiar cei 233 de parlamentari de cât are nevoie. După alegerile prezidențiale, când probabil se va introduce și o moțiune de cenzură, o să vedem, în funcție de alegerile prezidențiale”.

VEZI ȘI: Interimatele din Guvern expiră. Pe cine propune Viorica Dăncilă


VEZI ȘI: Viorica Dancilă: Nominalizez reprezentanţi ALDE pentru portofoliile vacante

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel