Violeta Alexandru, preşedinte interimar al PNL Bucureşti

Violeta Alexandru, consilier al preşedintelui PNL, a fost desemnată preşedinte interimar al PNL Bucureşti.

Violeta Alexandru, consilier al preşedintelui PNL, a fost desemnată, marţi, de Biroul Executiv al liberalilor, la propunerea lui Ludovic Orban, preşedinte interimar al PNL Bucureşti, potrivit unor surse liberale citate de Agerpres. Decizia a fost luată cu 21 de voturi 'pentru', două 'împotrivă' şi două abţineri. 

Pe 3 iunie, Cristian Buşoi a anunţat că se retrage din funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti în urma rezultatelor slabe obţinute la alegerile europarlamentare de către organizaţia bucureşteană. În aceeaşi zi, Biroul Politic Naţional al PNL a decis dizolvarea conducerilor organizaţiei PNL Bucureşti şi a celor şase organizaţii de sector.

De asemenea, conducerea PNL a decis mandatarea preşedintelui liberalilor, Ludovic Orban, ca în termen de două săptămâni să facă propuneri pentru conducerea filialelor PNL Bucureşti şi a celor de sectoare. La acea dată, europarlamentarul Rareş Bogdan afirma că, dacă îi sunt acceptate unele condiţii, probabil ar fi de acord să preia conducerea PNL Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel