Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Violeta Alexandru, jurământ în fața USR: Până la capăt!

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, s-a aflat astăzi la la depunerea jurământului de către primarul Sectorului 6, acolo unde a făcut mai multe declarații. 

Preşedintele PNL Bucureşti, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, joi, la depunerea jurământului de către primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, că parteneriatul cu USR PLUS va fi respectat până la capăt în Capitală, scrie Agerpres. 

"PNL înţelege să-şi asume să facă treabă, iar Ciprian face treabă în Primăria Sectorului 6 alături de toţi cei care vor binele locuitorilor acestui sector. Îmi vine să spun, aşa cum au spus cei care au vorbit înaintea mea, următoarele: jur să fiu foarte atentă la modul în care echipa pe care o coordonează Ciprian, alături de ceilalţi consilieri, îşi vor face treaba în acest consiliu. Jur să nu uit nicio clipă că sunt, înainte de orice funcţie politică şi orice funcţie pe care o am oriunde în instituţiile statului român, cetăţean al acestui oraş. (...) Jur să respect până la capăt parteneriatul corect cu USR PLUS şi să arătăm că în toate sectoarele din Bucureşti şi în Capitală continuăm ceea ce am început înainte de campania electorală. Forţele de dreapta din Bucureşti vor schimba acest oraş, îl vor aşeza pe temelia transparenţei, a corectitudinii faţă de cheltuirea banilor publici, a respectului faţă de cetăţean. Dincolo de orice slogan, jur să fiu atentă la tot ce se întâmplă în Bucureşti. Atât cât pot, ca cetăţean al acestui oraş voi ajuta, aşa cum vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră. Aş prefera să fie cât se poate de puţin scandal, dacă se poate deloc şi muncă pentru Sectorul 6 şi pentru locuitorii săi, pentru că merită şi se poate", a spus Violeta Alexandru.

La şedinţa de învestire a Consiliului Local şi a primarului Sectorului 6 au participat primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, şi secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy