Viitorul - Astra. Hagi, criză de nervi: Hai, la revedere!

Hagi
Hagi

Gică Hagi, 53 de ani, a fost foarte nervos la interviurile de după meciul dintre Viitorul și Astra, scor 1-1, și n-a vrut să spună prea multe în fața camerelor TV.

"Nu vreau să fiu înfierbântat și să spun lucruri. Vă las pe voi să vorbiți. Ați văzut voi tot. Eu am venit la interviuri pentru că sunt obligat să vin, altfel mă amendați. Cer doar să fiu respectat. Dacă voi credeți că ăsta e drumul pentru a merge la fotbal, atunci așa mergem", a declarat Hagi la Look TV, potrivit GSP.

"Regele" a continuat la Telekom Sport, mai informează sursa citată: "Ce să facem? S-a jucat fotbal doar 3 minute. Dacă arbitrii acceptă... Ei mă certau pe mine când eu le ziceam să dea drumul la joc. Hai, la revedere!".

"Am venit cu gândul să luăm cele trei puncte, dar am primit un gol rapid. La pauză, domnul Hagi ne-a dat indicații cum să atacăm și s-a văzut în a doua repriză, dar e păcat că n-am marcat și al doilea gol", a declarat și Alex Cicâldău, vârful Viitorului Constanța, după partidă.

Cu toate că Astra se luptă cu Viitorul pentru un loc de Europa League, formația din Giurgiu nu a primit acordul de la UEFA pentru a participa în cupele europene.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel