Steaua a învins-o pe CSU, cu 2-1, în deplasarea de la Craiova, după un joc entuziasmant, în care elevii lui Mirel Rădoi au avut şi două bare. Penalty-ul care a făcut diferenţa a fost marcat de cel mai contestat stelist, vârful Gregory Tade.
Steaua a tras cu dinţii și a obținut o victorie la limită la Craiova. CSU a trecut prima pe lângă gol, prin Zlatinski, în minutul 3. Oaspeţii au fost însă cei care au deschis scorul, în minutul 19, prin Stanciu, care a marcat cu capul din centrarea perfectă venită de la Guilherme. Decarul Stelei îşi putea trece în cont ”dubla”, după doar 3 minute, dar mingea trimisă de el din lovitură liberă de la 16 metri a trecut puțin peste transversală.
CSU Craiova a egalat în minutul 39, prin Vătăjelu, care a transformat penalty-ul făcut de Chipciu, după un fault asupra lui Ivan. Înainte de pauză, Chipciu a fost aproape să-și readucă echipa în avantaj, dar mingea trimisă de el din centrarea lui Stanciu a lovit bara.
În partea secundă, Filip a fost periculos în minutul 63, cu o torpilă expediată din afara careului, dar pe care Bălgrădean a reușit să respingă în corner. Același mijlocaş al Stelei a fost din nou aproape de gol, în minutul 78, dar portarul Craiovei nu a putut fi învins nici de această dată. La faza imediat următoare, roş-albaştrii au trimis din nou în transversală, prin Râpă.
Cu 5 minute înainte de final, Enceanu a scos un penalty pe care Tade l-a transformat cu siguranţă și Steaua s-a impus cu 2-1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu