Victoria Nuland-Călin Popescu Tăriceanu, discuție despre întărirea relațiilor politice și militare

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a dezvăluit pe ce a pus accent în discuția cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland. 

"Am subliniat necesitatea ca România împreună cu Polonia să își întărească relațiile și cooperarea în plan politic și militar, în așa fel încât să realizăm un coridor de securitate suplimentar de la Marea Baltică la Marea Neagră bazat pe țara noastră și pe Polonia, două țări de talie mijlocie spre mare în Europa, care au capacitatea de a realiza acest obiectiv. Bazându-mă pe experiența istorică comună trăită de statele noastre în acest context politic complicat, tensionat, cred că trebuie să înțelegem că nu ne putem, noi, ca europeni, baza numai pe ajutorul SUA, care este unul foarte important, dar trebuie și noi să fim capabili la rândul nostru să ne asigurăm propriile mijloace pentru apărare, pentru asigurarea securității naționale", a susținut Călin Popescu-Tăriceanu la finalul întâlnirii cu Victoria Nuland, potrivit Agerpres

Asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland, s-a întâlnit miercuri cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, cu prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu, cu președintele UNPR, Gabriel Oprea, președintele PC, Daniel Constantin și cu deputatul UDMR Attila Korodi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel