Victor Teodor Iovici, noul președinte PRM

Victor Teodor Iovici, fost viceprimar al Bucureştiului, a fost ales sâmbătă, 11 noiembrie 2017, în funcţia de preşedinte al Partidului România Mare. Cu prilejul desfăşurării celui de-al VI-lea Congres al PRM, s-au ales noile structuri de conducere a partidului, iar pe funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, a fost aleasă fiica preşedintelui fondator al PRM, Lidia Vadim Tudor.

"Iată că, la doi ani de la trecerea în eternitate a preşedintelui fondator al partidului, Corneliu Vadim Tudor, Partidul România Mare a reuşit să îşi aleagă o echipă de conducere dorită de către majoritatea membrilor partidului, fapt care dovedeşte că şocul plecării premature dintre noi a Tribunului a reuşit să fie depăşit, fiica lui fiind aleasă cu o majoritate covârşitoare de voturi în forul de conducere al PRM.

 “Dorim să redevenim o forţă politică, aşa cum PRM a demonstrat că poate să fie, şi să ne reocupăm locul în Parlamentul României, acolo unde ne este locul”, a declarat Victor Teodor Iovici, noul preşedinte al Partidului România Mare, adăugând că “problemele din interiorul partidului au fost depăşite, toţi cei care doresc ca PRM să renască au ajuns la concluzia că doar lucrând împreună şi doar punând pe primul lor interesele României, PRM va reuşi să redevină partid parlamentar”," se arată într-un comunicat al PRM. 

 “Am revenit cu bucurie alături de cei care de mai multă vreme îşi doresc să fac parte din partidul fondat de tatăl meu, şi să-i duc mai departe moştenirea morală pe care el mi-a lăsat-o”, a declarat Lidia Vadim Tudor, preşedinte al Consiliului Naţional al Partidului România Mare, precizând că “am trecut peste evenimentele din 28 ianuarie 2017. Am să fiu întodeauna alături de cei care doresc cu adevărat promovarea valorilor pe care tatăl meu le-a cultivat întreagaviaţă, pentru cei care simt că locul României este în Europa, dar nu într-o poziţie de inferioritate aşa cum suntem trataţi acum”.

Congresul al VI-lea al PRM şi-a ales structurile de conducere, în zona decizională fiind păstraţi cei care au făcut ca PRM să existe, ca o recunoaştere a meritelor lor pentru activitatea din ultimii ani. Cei 400 de membrii prezenţi au decis că este timpul ca PRM să intre în legalitate, să dispună de o conducere aleasă legal şi să înceapă pregătirea pentru alegerile Europarlamentare şi Prezidenţiale din 2019, dar şi pentru cele locale şi generale din 2020. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel