Victor Ponta, somat de Cristian Diaconescu să aleagă: Fie prezidențiabil, fie premier

Cristian Diaconescu, candidat la funcția de președinte al României susținut de PMP, îi cere premierului Victor Ponta să aleagă între calitatea de candidat și cea de prim-ministru.

"Îi cer să aleagă între calitatea de candidat și cea de prim-ministru. Este inadmisibil ca pe banii noștri să facă excursii în teritoriu cu nuanță electorală, dar și mai grav, este inadmisibil să facă promisiuni profitând de ambiguitatea acestei calități. (...). Pe scurt, dacă dorește să fie candidat la Președinție, să demisioneze din funcția de prim-ministru acum", a declarat Diaconescu după ședința Consiliului Executiv Național al PMP, citează Agerpres.

Prezidențiabilul PMP a criticat și prezența premierului Ponta, duminică, la  manifestările din județul Harghita, transmițând, totodată, și un mesaj celor care se referă la separarea credințelor în România

"Printr-o prezență de la cel mai înalt nivel administrativ al statului român, în încercarea stângace de a obține voturi, dânsul (n.r. — Victor Ponta) a făcut o gafă extraordinară. (...) Sunt convins că cei care au participat la acest eveniment nu se lasă păcăliți, deoarece, dacă rațiunile electorale îi vor cere, domnul Ponta va nega și acest semnal pe care îl dorește a fi, de conciliere către minoritatea maghiară. (..) Să fie deosebit de atenți în a nu jigni și a nu insulta credința fiecăruia, pentru că și protestanții, și ortodocșii, și catolicii sunt toți creștini", a mai spus Diaconescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel