Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, se vor întâlni luni, la ora 13.00, cel mai probabil la Biroul președintelui Senatului, au declarat, pentru Mediafax, surse din PSD și PNL.
Aceasta este prima întrevedere după sistarea, marțea trecută, a discuțiilor privitoare la restructurarea Guvernului.
Cristina Pocora, declara, la finalul reuniunii de duminică de la sediul partidului, că, pentru întâlnirea de luni cu Victor Ponta, liderii liberali Crin Antonescu si Klaus Iohannis au primit "un mandat de fermitate", care înseamnă respectarea protocolului USL.
Președintele PSD, Victor Ponta, a anunțat, vineri, că a "ales" că în 2014-2016 să fie păstrată formula de succes USL, apreciind că USL reprezintă cea mai bună formulă de guvernare și că USL poate oferi stabilitate politic și guvernamentală pentru perioada care urmează.
Ponta nu a precizat, însă, că PSD ar renunța la propunerea de restructurare a Guvernului care implică patru funcții de vice-premier, una pentru fiecare partid component -PSD, PNL, UNPR și PC, în condițiile în care PNL se opune categoric înființării unei noi funcții de vicepremier, care să revină conservatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu