Victor Ponta schimbă partidul. Liviu Dragnea, prima reacție

Liviu Dragnea a răspuns într-o manieră ironică în momentul în care a fost întrebat de jurnaliști cum comentează anunțul lui Victor Ponta, conform căruia din toamnă se va înscrie într-un nou partid.

"Vă spun sincer. Simt o răceală de câteva zile și vreau să fac un tratament. E exact de simt acum. Nu vreau să comentez”, a fost replica lui Dragnea.

Ponta a făcut această precizare într-un comentariu la un material pe care îl publicase miercuri pe pagina sa de Facebook.

"Nu am fost niciodată în alt partid cu excepţia PSD. După 15 ani de activitate am fost exclus pentru că l-am apărat pe Sorin Grindeanu (care era în PSD din 1996) împotriva lui Liviu Dragnea (care a venit de la PD)!!! Acum sunt independent, dar cu siguranţa din septembrie voi face politică într-un partid nou (sub nicio formă în vreunul din cele aflate acum în Parlament)!", a scris Victor Ponta, răspunzând astfel la o întrebare privind viitorul lui politic.

PSD a luat decizia excluderii din partid a lui Victor Ponta după ce și-a arătat susținerea pentru Sorin Grindeanu care a refuzat să își dea demisia din funcția de premier. Ponta a ocupat temporar funcția de secretar general al Guvernului, în condițiile în care PSD a anunțat că orice susținere pentru Grindeanu va duce la pierderea statutului de membru al PSD. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel