Victor Ponta regretă răspunsul dat Angelei Merkel

Victor Ponta
Victor Ponta

 Premierul Victor Ponta a declarat că regretă modul în care a comentat declaraţiile cancelarului german, Angela Merkel, privind situaţia politică din România. "Regret acel răspuns, dar într-o logică normală trebuia să existe o discuţie şi cu cealaltă parte", a spus prim-ministrul la RTV.

Angela Merkel şi Traian Băsescu au avut, luni dimineaţă, o convorbire telefonică, în urma căreia Guvernul german se declara "îngrijorat" de situaţia din România.

"Nu Angela Merkel votează la referendumul de pe 29 iulie. Cred că din punct de vedere politic creştin democraţii germani îl sprijină pe Traian Băsescu fără să ştie toate abuzurile şi toate încălcările pe care le-a comis Traian Băsescu. Doamna Merkel şi creştin democraţii germani, pentru că doar ei ţin partea domnului Băsescu, sunt cei care au crezut totdeauna în austeritate, în tăieri. E adevărat, mai multă austeritate în România şi Grecia şi în Italia şi Spania, mai puţin la dânşii. Până la urmă, nimeni nu poate după 29 iulie să conteste dreptul poporului român de a se pronunţa asupra preşedintelui României", a spus Victor Ponta, luni, după ce a fost informat depre convorbirea celor doi oficiali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel