Victor Ponta răbufnește după acuzațiile lui Vladimir Voronin: Am decis

Premierul Victor Ponta reacționează dur, pe pagina sa de socializarea, după ce fostul preşedinte moldovean, Vladimir Voronin, l-a acuzat pe fostul premier Valeriu Streleț că a cumpărat, împreună cu Vlad Filat și "un oarecare Victor Ponta", peste 2.000 de hectare în orașul ucrainean Odesa.

"Am decis, duminică îi invit pe Vladimir Voronin (reprezentantul Comuniștilor din Moldova) și pe Dan Tapalagă (reprezentantul Securiștilor din România) să vizităm hectarele de la Odesa!

Sau mai bine să îi duc pe amândoi la un control psihiatric? Sau la detectorul de minciuni?", a scris, vineri seară, pe Facebook, premierul Victor Ponta.

Reacția premierului român survine la o zi după ce, potrivit hotnews.ro, în cadrul dezbaterilor la moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Streleţ, care a fost aprobată, liderul comuniştilor din Moldova, Vladimir Voronin, a întrebat: "Dumneavoastră (Valeriu Streleţ - n.r.) împreună cu doi parteneri, Filat şi un oarecare Victor Ponta, cu ce scop aţi cumpărat peste 2000 de ha în oraşul Odesa. Noi cunoaștem că liberalii s-au înzestrat cu averi pe malul iazului, a lacului Herăstrău din București și asta e clar".

Valeriu Streleţ a respins acuzaţiile liderului comunist: "Dacă ceva visați noaptea nu spuneți în plenul Parlamentului pentru că nu e o chestie bună. Nu am alte averi care să nu fie incluse în declarația de venit".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel