Victor Ponta, nemilos cu Guvernul Cioloș: Catastrofă!

Fostul premier Victor Ponta a catalogat, luni, la Târgoviște, Guvernul Cioloș drept "catastrofă", apreciind, de asemenea, că dacă "ar fi dat jos astăzi", "ar fi prea târziu".

Întrebat într-o conferință de presă cum caracterizează Guvernul Cioloș, Victor Ponta a exclamat: Catastrofă! Dar neașteptată. Ca să fiu corect, neașteptată, din punctul meu de vedere și cred că din punctul de vedere al multora. De ce? Pentru că sunt oameni nepotriviți, mulți. Nu vorbesc, domnul Motoc, domnul Comănescu, ok, se pricep la domeniile respective. Mulți sunt veniți, cum e venit cel de la Energie, omul a venit cu o sarcină: distruge, pune totul la pământ, pleacă înapoi la off-shore-ul ăla de 10.000 de euro, și și-a făcut treaba. Și noi rămânem cu energie din Ungaria și Cehia. Însă mai jos, problema e că nu se ia nicio decizie, de niciun fel, a spus Ponta, citează Agerpres.

Ponta, mesaj pentru Guvern: O să votez moțiunea de cenzură

Acesta a vorbit și despre oportunitatea schimbării actualului guvernului, menționând că, "dacă va fi o moțiune de cenzură", o va vota.

Deci când se dă jos Guvernul? Din punctul meu de vedere, și dacă e dat jos azi e foarte târziu. Adică s-au pierdut niște lucruri exact când România mergea în direcția bună. Decizia politică nu știu, dar așa după cum știți, nu am votat Guvernul Cioloș, dar mă prezint la moțiunea de cenzură să o votez, când va fi, dacă va fi, a afirmat Victor Ponta.

Fostul prim-ministru s-a referit și la demisiile din actualul Guvern.

Cred că nu mai apucăm să mai dăm ceva jos. După cum vedeți, ei se dau jos câte unul pe săptămână. Problema mea e următoarea: când va lua decizia conducerea PSD, nu știu, pentru că nu fac parte din conducerea PSD. Ceea ce știu sigur este că suntem deja în mai și am pierdut niște lucruri pe care nu le mai putem recupera, de aia vorbesc eu de meșterul Manole. Și vă iau pe rând: fonduri europene, anul trecut 5 miliarde de euro, anul acesta zero; știți povestea: Ponta nu face investiții, anul acesta sunt 40% din investițiile alea nefăcute de Ponta anul trecut; 25% în plus la salarii pentru medici și profesori i-am dat anul trecut, însă în ideea în care și anul acesta se va merge, nu se dă nimic, a spus Ponta.

Ponta, avertisment: Zeci de mii de oameni vor rămâne fără loc de muncă

Acesta a apreciat drept în regulă decizia ministrului Sănătății de a demisiona.

Am văzut că și-a dat demisia ministrul Sănătății, în regulă decizia din punctul meu de vedere, dar sunt situații pe care le vedem mai puțin, pentru că nu sunt reflectate în presă, dar mai periculoase decât ceea ce se întâmplă în sănătate. Nu știe nimeni și nici nu va publica nimeni faptul că în weekend România a importat 1.300 de megawați energie din Cehia și din Ungaria. Asta înseamnă că o să băgăm în faliment și Compania Națională a Huilei și Compania Energetică Oltenia, asta înseamnă că o să dăm afară zeci de mii de oameni, a susținut Ponta.

Fostul premier Victor Ponta a fost prezent luni la Târgoviște la inaugurarea unui corp de clădire în campusul Universității Valahia și a susținut o conferință de presă la sediul PSD Dâmbovița.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel