Premierul Victor Ponta a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului în care acuză autoritățile din România din perioada celui de-al Doile Război Mondial de atrocități comise împotriva rasei umane.
Ziua Holocaustului în România a fost marcată pentru prima oară în anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită printr-o hotărâre de guvern (HG nr. 672/5 mai 2004), la propunerea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, și a Federației Comunităților Evreiești din România.
Cu această ocazie, Victor Ponta a scris pe rețeaua sa de socializare că principalii vinovați pentru crimele produse începând cu anul 1941, când a avut loc deportarea forțată a populației evreiești din Basarabia și Bucovina, în Transnistria, au fost cei care s-au aflat la conducerea țării.
"Peste 70 de ani ne despart de momentul când autoritățile din România au greșit fundamental față de umanitate și au scris una dintre cele mai tragice pagini din istoria acestei țări. De Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, România aduce un omagiu memoriei vieților nevinovate care au fost pierdute în acea perioadă întunecată. Atrocitățile comise de un regim opresiv și distructiv în timpul celui de-al doilea Război Mondial au lăsat o cicatrice adâncă în memoria noastră națională, dar astăzi avem obligația ca stat de a ne asuma aceasta culpă tulburătoare", a consimțit premierul, joi, pe pagina sa de Facebook.
Victor Ponta a adăugat că este "datoria noastra morală de a face tot ce ne stă în putere pentru ca această tragedie să nu fie uitată niciodată".
"Lecția pe care trebuie să o oferim generațiilor viitoare este cea a responsabilității: de a lupta pentru democrație, de a combate extremismul, de a trăi purtând în suflete valorile toleranței, diversității și libertății. Avem nevoie acum de un moment de liniște și decență, în care să arătăm respect memoriei victimelor Holocaustului", a încheiat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu